Sony a prezentat, cu ocazia târgului IFA din Berlin, o versiune ieşită din comun pentru Walkman-ul premium lansat în urmă cu doi ani şi care oferă un sunet la o calitate spectaculoasă. Sony NW-WM1Z este placat cu aur şi costă 3200 de dolari, relatează GadgetReport.ro
Sony NW-WM1Z nu are un look slim, aşa cum propun mai toate gadgeturile similare. Dimpotrivă, este pătrăţos, strălucitor şi cântăreşte aproape jumătate de kilogram (454 de grame). Asta pentru că carcasa este realizată din cupru fara oxigen si placată cu aur.
Japonezii au ales cuprul pentru că acesta conferă playerului un sunet unic si natural. Conductivitatea si duritatea reprezinta atuurile acestui material, afirmă cei de la Sony.
Sony NW-WM1Z foloseşte o tehnologia care reduce distorsiunea si zgomotele ambientale, muzica fiind redată la un sunet de înaltă fidelitate.
„Aparatul NW-WM1Z accepta fisierele DSD (Direct Stream Digital) native, ale caror sursa se regaseste in primele etape ale procesului de productie. Astfel, aceste fisiere pastreaza toate detaliile autentice ale inregistrarii originale”, afirmă Sony.
Gadgetul are un ecran tactil TFT, 4 inci, 854 x 480 (FWVGA) şi un spaţiu de stocare de 256 GB.