Start-up-ul american Hyperloop One, controlat de Elon Musk, fondatorul Tesla şi SpaceX, a realizat, cu succes, primele teste cu noua tehnologie care va revoluţiona transportul în viitor. Trenurile viitorului vor rula cu 1,200 km/h, relatează GadgetReport.ro
În cadrul testului realizat în deşertul Nevada, în apropiere de Las Vegas, inginerii au folosit un cart care a demarat de la 0 la 96 km/h în numai o secundă, generând o forţă de 2,5 G!
Tehnologia se bazează pe propulsia cu levitaţie magnetică. Sistemul este compus dintr-o serie de capsule care se deplasează pe perne de aer printr-o reţea de tuburi cu presiune scăzută.
Rezistenţa e minimă aşa că trenul ar putea să atingă o viteză maximă de 1.120 de kilometri pe oră. Trenurile ar putea ajunge, de exemplu, din New York în China, în numai 2 ore.
“Am testat tehnologia de levitaţie, am testat aerodinamica în medii cu presiune scăzută, am testat tubul. Toate funcţionează perfect. Este un uriaş pas înainte”, a spus directorul companiei, care lucrează cu alte 160 de prsoane la proiect.
Demonstraţia, pe care o puteţi vedea în clipul de mai jos, nu este una foarte spectaculoasă însă gândiţi-vă la viitorul tehnologie.
Fără să aibă nevoie de o infrastructură costisitoare precum cea feroviară, trenurile ar urma să revoluţioneze transportul, inclusiv cel de mărfuri, oferind o soluţie ieftină, rapidă şi ecologică.
Elon Musk a investit peste 80 de milioane de euro in acest proiect.