BenQ WDP02. Kitul wireless Full HD care iti aduce jocurile si filmele pe perete

Îţi place? Dă
şi

BenQ WDP02 image002-630x300

BenQ a lansat un nou kit wireless Full HD, BenQ WDP02, capabil să-ţi transforme sufrageria într-un centru de divertisment, ideal pentru proiecţia de filme sau jocuri. Fiind un dispozitiv wireless, format dintr-un emiţător ce se montează la sursa de semnal şi un receptor ce se ataşează proiectorului, WDP02 elimină complet grija cablurilor, oferind libertate de mişcare şi surse multiple de semnal.

BenQ WDP02 BANNER_gadget

Astfel, cu ajutorul noului kit wireless BenQ WDP02, proiectorul din sufragerie se poate transforma într-un hub de divertisment capabil să primească semnale video din orice loc al casei.

WDP02 oferă o acoperire impresionantă, fiind capabil să transmită un flux video necompresat la o calitate Full HD 1080p 60Hz, pe o distanţă maximă de 30 metri (în undă directă).

WDP02 oferă un design îmbunătăţit ce permite receptorului său să se integreze perfect pe modelele BenQ W2000 și W3000, două videoproiectoare ce au sub carcasă un compartiment ascuns dotat cu conectori HDMI și USB. Astfel designul modelelor W2000 și W3000 nu suferă nici o schimbare, iar instalarea se face foarte uşor şi rapid.

BenQ WDP02 1456293326-473x304Pentru alte modele de proiectoare compatibile, receptorul WDP02 se montează în exterior, pe o latură a proiectorului, folosind un sistem personalizat de prindere. De asemenea, el poate fi amplasat într-un suport dedicat, atunci când proiectorul este amplasat pe o masă.

Pentru cei ce optează să îl folosească împreună cu un videoproiector BenQ W2000 lucrurile devin foarte simple. Controlul celor două dispozitive este integrat într-o singură interfață (meniul OSD al proiectorului), ce poate fi accesată folosind telecomanda proiectorului.

Kit-ul wireless este compatibil cu o gamă largă de dipozitive capabile să redea semnal video HDMI şi oferă patru porturi compatibile. Astfel, prin intermediul porturilor HDMI, poate primi semnal video Full HD 1080p de la dispozitive precum media box-uri şi receptoare HD, playere Blu-ray, console de jocuri, PC-uri, tablete sau dispozitive inteligente.

Pentru configurarea şi instalarea completă a kit-ului, sunt necesari doar câţiva paşi, acesta oferind o conectivitate plug-and-play greu de egalat. Astfel că, odată totul conectat, emițătorul se va sincroniza în mod automat cu receptorul, fără nici o implicare din partea utilizatorului.

În situaţia în care nu există obstacole în calea semnalului (undă directă), kit-ul WDP02 poate funcționa pe o distanță impresionantă de până la 30 de metri.  BenQ WDP02 este dotat cu patru antene integrate, ce asigură o transmisie de calitate la trecerea semnalului prin uși sau dintr-o cameră în alta, precum şi cu un mecanism de selecţie dinamică a frecvențelor de emisie-recepţie (DFS), folosit pentru a schimba automat canalele atunci când este detectată o interferență.

Kit-ul BenQ WDP02 poate suporta pană la patru surse de intrare HDMI și oferă două semnale de ieşire, ce afişează acelaşi conţinut pe două ecrane diferite, emițătorul având o ieșire video de monitorizare a conținutului transmis. Mai mult, soluţia wireless beneficiază de o laţime de banda la 145Mbps şi un sunet Digital pe 5.1 canale prin intermediul portului HDMI 1.4a.
Astfel, proiectiile sunt afişate fluid, cu o latenţă perfectă pentru jocuri(< 1ms), o calitate Full HD 1080p si un sunet de excepţie, chiar şi atunci când proiectorul nu este în aceeaşi încapere cu sursa de semnal.
Modele de proiector compatibile:
–  W3000, W2000(w), W1110(s), HT4050, HT3050, HT2050, TH683, TH670(s), MH684, MH741, CH100
–  W1350, W1070(+), W1080ST(+), HT1075, HT1085ST, TH681(+), TH682ST, SH915

Kit-ul BenQ WDP02 poate fi folosit și împreună cu alte dispozitive de afișare ce dispun de o intrare video HDMI.
Află mai  multe despre BenQ WDP02, vizitând: http://www.benq.ro/product/accessory/wdp02

Scrie un comentariu