Imagini în premieră! A doua generaţie a smartwatch-ului Moto 360

Îţi place? Dă
şi

moto-360-noua-generatie

Motorola va prezenta, la târgul IFA 2015 din Berlin, cea de-a doua generaţie a ceasului Inteligent Moto 360. Spre deosebire de primul gadget, noul Moto 360 va fi lansat, cel mai probabil, în două variante: Moto 360S şi Moto 360L, diferenţa fiind dată de dimensiunea ecranului (vezi foto de mai jos)

BANNER_gadget

Asta pentru că prima generaţie a avut un ecran destul de mare, fiind foarte greu de purtat de femei. Cu noul Moto 360S, Motorola speră să rezolve această problemă şi să îşi extindă plaja de clienţi.

Spre deosebire de primul model, unul foarte bine primit de piaţă, generaţia a doua Moto 360 oferă câteva facilităţi în plus, care îl fac şi mai interesant.

Cel mai evident este faptul că butonul on/off a fost mutat puţin mai sus, iar sistemul de prindere al curelei a fost redesenat, pentru ca utilizatorii să îşi poată schimba curelele la fel ca la ceasurile clasice.

Din imaginile spion apărute pe internet, mai descoperim că Motorola a păstrat zona neagră de la baza ecranului, la fel ca la prima generaţie. O soluţie tehnică care a încurcat destul de mulţi utilizatori, pentru că senzorul de proximitate se activează de fiecare dată când mâneca hainei acoperă ceasul.

Numele Moto 360S şi Moto 360L au fost descoperite în documente în documente trimise către autorităţile de certificare din Brazilia.

Noul Moto 360 se va conecta la telefoanele cu Android şi internet prin Bluetooth 4.0, Bluetooth LE şi WiFi. Preţul ar urma să fie, cel mai probabil, similar modelului de anul trecut – în jur de 400 de dolari.

moto-360-2

Scrie un comentariu