Snapdragon 835. Qualcomm prezintă cel mai spectaculos procesor din istorie

Îţi place? Dă
şi

Snapdragon 835 Snapdragon-835-specificatii-1-1024x575

Qualcomm a lansat, cu ocazia CES 2017, noul procesor Snapdragon 835, despre care afirmă că este cu
37% mai puternic decât Snapdragon 820 şi cu 40% mai eficient energetic. Inclusiv dimensiunile acestuia au scăzut, faţă de generaţia anterioară, cu 30%, relatează GadgetReport.ro

Snapdragon 835 propune o arhitectură octacore cu patru core Kryo 280, tactate la 2,45 Ghz, şi patru la 1,9 Ghz, cu video Adreno 540, suport Daydream, modem gigabit LTE, multi-gigabit Wi-Fi, Bluetooth 5, Hexagon 682 DSP, Spectra 180 ISP, suport pentru HDR10 video, Quick Charge 4.0, codec Aqstic cu suport 32-bit/384kHz şi aptX/aptX HD Bluetooth Audio.

Procesorul este compatibil cu memoriile LPDDR4X, iar Adreno 540 oferă suport pentru OpenGL ES 3.2, OpenCL 2.0, Vulkan şi DirectX 12.

Snapdragon 835 Snapdragon-835-specificatii-3-1024x563

Qualcomm afirmă că Snapdragon 835 permite până la 5 ore de muzică, 7 ore de streaming video la rezoluţie 4K şi până la trei ore de înregistrare video 4K. Pe ansamblu, noul procesor consumă numai jumătate din energia folosită de Snapdragon 801.

Snapdragon 835 este primul procesor care oferă suport pentru Quick Charge 4.0. QC 4.0 prin USB-C şi USB-PD (Power Delivery), astfel că asigură încărcarea bateriei cu 20% mai rapid şi cu 30% mai eficient decât QC 3.0.

Snapdragon 835 Snapdragon-835-specificatii-2

La capitolul foto/video, procesorul oferă suport cu autofocus hibrid, înregistrare HDR, pentru camerele de 32 MP şi cele duale de 16 MP. Procesorul suportă standardele H.264 (AVC) şi H.265 (HEVC), alături de înregistrarea video în 4K la 30fps şi rularea de conţinut video 4K la 60fps.

Adreno 540 GPU oferă de 60 de ori mai multe culori şi este cu 25% mai rapid decât Adreno 530.

Snapdragon 835 Snapdragon-835-specificatii-4

Modemul Snapdragon X16 LTE asigură suport pentru descărcarea de date la viteze de până la 1 GB pe secundă, prin modulul WI-FI 2×2 802.11ac Wave-2 alături de 802.11ad multi-gigabit Wi-Fi, la viteze de 4.6Gb/sec. Mai mult, acesta consumă cu 60% mai puţină energie când funcţionează pe Wi-Fi.

Snapdragon 835 oferă, totodată, suport pentru Bluetooth 5, care asigură, printre altele, o bandă dublă faţă de versiunea precedentă şi de opt ori mai multă putere.

Scrie un comentariu