Operaţiunea „ Scan Pyramids ”. Misterul piramidelor, investigat cu ajutorul scanării 3D

Îţi place? Dă
şi

Scan-Pyramids

Unul dintre cele mai mari mistere ale lumii, construirea piramidelor, ar putea fi desluşit cu ajutorul unei tehnologii de scanare 3D. Un grup de experţi internaţionali va începe, anul viitor, o misiune specială, intitulată „ Scan Pyramids ”, pe platoul Giza, din Egipt.

Proiectul va implica o căutare amănunţită cu ajutorul termografiei în infraroşu şi scanării laser 3D a celor două piramide de la Giza şi cele două piramide Dahshur, de la sud de Cairo, construite acum 4500 de ani.

„Scopul nostru este de a nu atinge şi a nu dăuna. Vom scana, fotografia, studia şi analiza toate mesajele care ne pot fi oferite. Vrem să localizăm şi să înţelegem ceea ce există în interior”, a declarat arhitectul francez Yves Ubelmann, specializat în patrimoniu şi arheologie.

Obiectivul operaţiunii ” Scan Pyramids ” este de a descoperi formula care a permis constructorilor din acea epocă să plaseze uriaşele blocuri de piatră unul peste altul şi să le ridice la aproape 150 de metri înălţime.

Aceeaşi tehnologie, spun experţii, ar putea ajuta, printre altele, la găsirea mormântului ascuns din camera mortuară a lui Tutankhamon, care poate aparţine reginei Nefertiti. Operaţiunea „ Scan Pyramids ” va fi finanţată de un grup de oameni de afaceri cu 1 milion de euro.

În prezent există mai multe teorii privind construcţia piramidelor. Cele mai multe merg pe ideea că acestea au fost construite cu ajutorul unor sisteme de scripeţi şi sănii care transportau uriaşele blocuri de piatră pe nisipul udat în prealabil.

Egiptologii Mark Lehner şi Zahi Hawass cred că între 20.000 şi 30.000 de muncitori, cei mai mulţi oameni liberi, ar fi lucrat pe platoul Giza, unde se află cele mai cunoscute piramide din Egipt.

Există, bineinţeles, şi teoriile SF care afirmă că piramidele ar fi fost construite cu ajutorul extratereştrilor şi că acestea ar reprezenta, de fapt, un fel de transmiţătoare de energie în spaţiu.

Urmăriţi aceste teorii într-un episod al celebrei serii TV „Extratereştrii Antici”.

Iar în clipul de mai jos vedeţi o altă teorie care respinge ideea influenţei extraterestre şi vine cu o explicaţie ceva mai lumească a motivaţiei şi modului în care au fost construite piramidele.

De ce au încetat egiptenii, brusc, să mai înalţe piramide? Un alt mister rămas încă neelucidat.

Scrie un comentariu