Revoluţie în medicină. Prima operaţie cu vertebre artificiale, printate 3D

Îţi place? Dă
şi
vertebre-realizate-la-imprimanta-3D

Vertebre artificiale, realizate la imprimanta 3D

Medicina face un pas uriaş înainte. O echipă de chirurgi din Australia a realizat prima operaţie în care a implantat unui pacient două vertebre artificiale, realizate la o imprimantă 3D. Potrivit experţilor, în viitor, medicii vor putea realiza, astfel, toate protezele necesare oamenilor.

BANNER_gadget

vertebre-realizate-la-imprimanta-3D-2-539x304Ralph Mobbs, un neurochirurg de la Spitalul Prince of Wales din Sydney, a reuşit o operaţie în premieră mondială. În cadrul unei intervenţii chirurgicale care a durat 15 ore, expertul, ajutat de colegii săi, au implantat unui pacient de 60 de ani, două vertebre realizate din titan, la imprimanta 3D, relatează GadgetReport.ro

Pacientul suferă de o formă de cancer foarte rară, care i-a afectat coloana vertebrală. Urmare a operaţiei, în care i-a fost extirpată şi tumora, pacientul va putea din nou să meargă după ce, ani de zile, a fost ţintuit în pat.

Potrivit cercetătorilor, citaţi de Engadget, reuşita medicală deschide porţile unei noi ramuri în medicină. În viitor, cele mai multe proteze vor fi proiectate şi realizate la imprimanta 3D, la costuri de câteva zeci de ori mai mici decât a celor clasice.

Scrie un comentariu