Vadim americanu’ ! Donald Trump vrea ca Apple să producă iPhone-urile în SUA

Îţi place? Dă
şi

donald-trump-vrea-ca-apple-sa-produca-in-sua

Americanii au şi ei Vadim-ul lor. Donald Trump, candidatul la preşedinţia SUA, spune că ar trebui ca gigantul Apple să-şi producă gadgeturile, de la telefoane la laptopuri, în Statele Unite, pentru a da de muncă americanilor.

După ce i-a încântat pe extremişti afirmând că unul dintre visurile sale este să construiască un zid uriaş la graniţa dintre SUA şi Mexic, pe care, bineînţeles, să-l numească Trump Wall, şi că va investi într-o armată ‘mare şi puternică cu care nimeni să nu se pună”, Trump continuă să lanseze pe piaţă idei năstruşnice care, paradoxal, ar putea prinde la o parte din electorat.

Într-un discurs despre starea economiei, Trump a afirmat că sunt prea multe firme, precum Ford şi Apple, care evită taxele şi costurile cu forţa de muncă, producând în afara SUA.

“Vom cere Apple să înceapă să-şi construiască computerele lor blestemate şi celelalte lucruri în SUA şi nu în alte ţări”, a spus Trump în discursul de la Liberty University,  în care a vorbit de instituirea unei taxe de 35 la sută pentru toate importurile.

Dacă vă interesează ideile lui Trump, urmări discursul din clipul video de mai jos.

Bineinţeles că Donald Trump, dacă va ajunge preşedinte, nu va putea impune de capul lui astfel de taxe, acesta fiind obiectul de muncă al Congresului SUA. Însă în campania electorală este permis orice, nu-i aşa.

Şi probabil vor fi mulţi americani care vor crede balivernele controversatului om de afaceri care îşi doreşte cu orice preţ să ajungă la Casa Albă.

Scrie un comentariu