Allview Visual VR. Ochelarii de realitate virtuală oferiţi gratuit

Îţi place? Dă
şi
Allview Visual VR Visual-VR-e1461297897325

Allview Visual VR

Braşovenii de la Allview au lansat pe piaţa autohtonă primii ochelari de realitate virtuală. Allview Visual VR sunt oferiţi gratuit la achiziţia telefoanelor P8 Energy PRO și X3 Soul PRO. Fără telefon, ochelarii costă 159 de lei.

Ochelarii Allview Visual VR sunt compatibili cu smartphone-urile dotate cu senzor giroscop și care au diagonala cuprinsă între 4 și 6 inch (P8 Energy PRO, P8 Energy, X3 Soul PRO, X3 Soul, X2 Soul Xtreme, X2 Soul PRO, X2 Soul, X2 Soul mini, X1 Xtreme, X1 Xtreme mini și V1 Viper S4G).

Ochelarii cântăresc 263g, o greutate redusă care asigură o utilizare confortabilă. Focalizarea și distanța dintre lentile pot fi reglate cu ușurință, pentru ca Allview Visual VR să se adapteze nevoilor fiecărui utilizator. Ochelarii oferă un câmp vizual generos de 102°.

Odată intrat în aplicația Full Dive, utilizatorului i se vor deschide opțiunile meniului la o simplă mișcare din cap stânga-dreapta și invers iar menținerea cursorului timp de 2 secunde pe una dintre aplicații va deschide secțiunea dorită.

Allview Visual VR Visual-VR-e1461297994688

Cu ajutorul Allview Visual VR, utilizatorii pot intra mai bine în rolul personajelor din jocurile favorite, pot experimenta sporturi extreme sau pot trăi intens experiența filmelor 3D sau a celor filmate cu camere de 360°. Realitatea virtuală a depășit însă sfera divertismentului și este tot mai prezentă în domeniile științei și cercetării.

Clienții care doresc să achiziționeze separat ochelarii Visual VR2 vor putea să o facă începând de astăzi, pe bază de precomandă, la prețul de 159 de lei, iar livrările vor începe din a doua jumătate a lunii mai.

Posesorii smartphone-urilor compatibile cu Visual VR vor primi o reducere de 50 de lei la achiziționarea Visual VR2 de pe site-ul allview.ro. Reducerea va fi validată prin introducerea IMEI-ului telefonului în câmpul coduri discount din coșul de cumpărături.

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns