Dinastia Romanov. Game of Thrones în varianta rusească

Îţi place? Dă
şi

Dinastia Romanov Dinastia-Romanovilor-500x304

Compania cinematrografică Russian Film Group (EFG) a anunţat că vrea să realizeze un serial similar Game of Thrones, care să spună povestea Dinastiei Romanov. Serialul Dinastia Romanov ar urma să debuteze pe micile ecrane la inceputul anului 2018.

Şeful companiei RFG, Aleksei Petruhin, a declarat, potrivit BBC, că „proiectul istoric poate fi catalogat drept analog al Games of Thrones. Am studiat modelul de business al acestui proiect, am stat mult de vorba cu realizatorii. Si noi vom avea mai multi regizori, operatori, fiecare urmand sa se ocupe de cate o familie, de personajele lui”.

Dinastia Romanov ar urma să aibă 12 sezoane cu câte 12 episoade fiecare. Acţiunea va începe în vremurile tulburi de după moartea ţarului Fiodor I, ultimul reprezentant al dinastiei Rurik. Acel moment a fost cel care a adus pe tronul Rusiei Dinastia Romanov, în 1613.

Dinastia Romanov a fost a doua și ultima dinastie imperială a Rusiei care a domnit din 1613 până în 1917. Din 1762 până la Revoluția din februarie din 1917, Imperiul Rus a fost condus de cinci generații din linia Casei de Oldenburg, descendenți ai căsătoriilor dintre marile ducese Romanov și duci de Holstein-Gottorp. Oficial această linie este numită Romanov, deși unii genealogi uneori o numesc Holstein-Gottorp-Romanov.

Scrie un comentariu