Fiica lui Paul Walker dă în judecată Porsche pentru accident

Îţi place? Dă
şi

paul_walker_furious_showbizreportMeadow Walker, fata regretatului actor Paul Walker, a anunţat că a acţionat în judecată compania Porsche pentru accidentul în care a murit tatăl său.

paul-walker-porsche-carrera-death-leadPotrivit Showbizreport.ro, familia starului decedat în noiembrie 2013 în urma unui accident auto, consideră că Paul Walker ar fi scăpat cu viaţă dacă maşina Porsche Carrera GT pe care o conducea nu ar fi avut numeroase defecte de design.

BANNER_gadget

Avocaţii lui Meadow Walker afirmă că, cel puţin în SUA, Porsche Carrera GT este promovată drept o maşină de curse, având sisteme de control a stabilităţii şi protecţie pentru ocupanţi în caz de incendiu şi coliziune.

Niciunul dintre aceste sisteme nu a funcţionat în cazul accidentului în care a murit Paul Walker”, au afirmat avocaţii.

Procesul, început luni, va fi, fără îndoială, unul de lungă durată, urmând să fie făcute expertize tehnice de specialitate care vor dovedi dacă Paul Walker putea să scape cu viaţă din accident.

Departamentul de poliţie din Los Angeles a anunţat, imediat după patru luni de anchetă, că accidentul în care actorul Paul Walker şi prietenul său, Roger Rodas, au murit pe 30 noiembrie 2013, a fost provocat de viteza excesivă, şi nu de probleme tehnice.

Automobilul roşu, marca Porsche GT Carrera, condus de prietenul lui Paul Walker, fostul pilot de curse Roger Rodas, rula cu o viteză cuprinsă între 129 şi 150 de kilometri pe oră, înainte ca Rodas să piardă controlul asupra volanului şi să se izbească de un stâlp şi de un copac, în Santa Clarita, California.
„Investigatorii au stabilit că accidentul fatal, produs în urma coliziunii, a fost cauzat de viteza inadecvată la condiţiile de drum”, a declarat într-un comunicat Mike Parker, şeful Departamentului de poliţie din Los Angeles.

În urma decesului actorului Paul Walker, care începuse să lucreze pentru „Fast and furious 7”, filmările au fost întrerupte în decembrie 2013, dar au fost reluate ulterior. Filmul a ajuns pe marile ecrane în acest an şi s-a dovedit a fi un mare succes.

Scrie un comentariu