Misterul piramidei de pe CERES. Reacţia NASA

Îţi place? Dă
şi

Piramida-de-pe-CERES

Imaginile cu piramida de pe Ceres şi cele două două puncte extrem de strălucitoare de pe suprafaţa planetei, surprinse de sonda spaţială americană Dawn, au devenit virale pe internet. Agenţia spaţială NASA a încercat să spulbere teoriile privind posibila legătură dintre extratereştri şi imaginile de pe cel mai mare corp ceresc din centura de asteroizi din Sistemul Solar.

CERES-IMAGINI-304x304Pe internet circulă o teorie conform căreia imaginile de pe Ceres demonstrează că această planetă a fost vizitată de extratereştri, care au construit acea piramidă cu o înălţime fabuloasă, de 6400 metri.

„Acest munte este printre cele mai înalte obiective observate până acum pe Ceres. Elementul neobişnuit este că nu este asociat cu un crater. De ce se află acest munte în mijlocul pustiului? Nu ştim încă, dar este posibil să ne dăm seama când vom avea mai multe date”, a declarat Paul Schenk, membru al echipei care se ocupă de sonda Dawn şi geologist la Institutul Planetar din Houston.

mountain5Legat de cele două puncte strălucitoare din craterul Occator, care are o lungime de 97 de kilometri, oamenii de ştiinţă au constatat că acestea emit gaze care crează o mini-atmosferă în interiorul craterului.

„Echipa noastră continuă să evalueze datele şi să analizeze posibilele teorii despre aceste două puncte strălucitoare. În prezent, comparăm strălucirea acestora cu proprietăţile reflexive ale sării, însă nu cunoaştem încă sursa acestora. Aşteptăm imaginile cu o rezoluţie mai mare pe care ni le va oferi sonda”, a declarat Chris Russell, membru al echipei Dawn şi cercetător la UCLA.

NASA a dat publicităţii un film cu un tur virtual al planetei Ceres, care încearcă să explice natura descoperirii. Îl puteti vedea AICI.

Daca vreti sa urmariti misiunea Dawn, intraţi pe site-ul oficial NASA.

Scrie un comentariu