Premieră istorică la NASA. Scott Kelly, astronautul care a stat un an în spaţiu

Îţi place? Dă
şi

scot-kelly-gadgetreport

Astronauţii Scott Kelly, Mikhail Kornienko şi Sergey Volkov au ajuns cu bine pe Pământ, noaptea trecută, după misiunea de pe Staţia Spaţială Internaţională. Scott Kelly va intra în istorie drept astronautul american care a stat cel mai mult timp în spaţiu, relatează GadgetReport.ro

Astronauţii s-au urcat la bordul navei Soyuz TMA la 8:02 PM ET şi au aterizat la 11:25PM ET, fără emoţii, la cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

astronauti-aterizare„Pământul arată foarte şi foarte fragil văzut din Cosmos”, a declarat astronautul NASA, Scott Kelly, care a petrecut 340 de zile pe Staţia Spaţială Internaţională.

„Aş mai putea merge în Cosmos pentru încă 100 de zile sau 100 de ani. Cea mai grea parte este să stai izolat de oameni şi anume de oamenii care sunt importanţi pentru tine”, a declarat Kelly.

”Am fost aici (pe ISS) pentru un timp foarte lung şi, uneori, când mă gândesc la această perioadă, simt de parcă am trăit aici toată viaţa”, a declarat astronautul.

După ce au aterizat în Kazakhstan, astronauţii vor fi supuşi unor teste medicale amănunţite. Experţii vor să vadă în ce măsură imponderabilitatea a afectat corpul uman în spaţiu.

“340 de zile petrecute în Cosmos pot avea consecinţe asupra sistemului osos, dar şi asupra vederii”, a declarat Scott Kelly, care a spus, însă, că se simte fizic destul de bine.

Astronautul a anunţat că va publica un jurnal al experienţelor sale de pe staţia spaţială. „Am de gând să fie complet sincer cu privire la aceasta. Cine ştie, poate că am avut şi unele gânduri complet nebune pe care nu aş vrea să le împart”, a declarat astronautul, în ultima conferinţă ţinută pe Staţia Spaţială Internaţională. Vedeţi inregistrarea integrală în clipul video de mai jos.

 

Scrie un comentariu