Primul teaser pentru noul Star Wars: Rogue One!

Îţi place? Dă
şi
Star Wars: Rogue One Star-Wars-Episodul-VIII-Rogue-One

Star Wars: Rogue One este regizat de Gareth Edwards

Abia dacă au trecut trei luni de la lansarea Star Wars: The Force Awakens, iar Disney şi Lucasfilm au lansat deja primul teaser pentru noul film Star Wars: Rogue One. Episodul va fi primul care se va rupe de la firul narativ al seriei, urmând să deschidă calea unei serii de aventuri alternative la filmele principale din Star Wars, relatează GadgetReport.ro

Filmul, a cărui acţiune se va desfăşura înainte de episodul Star Wars: A New Hope, spune povestea unui grup de rebeli care încearcă să fure planurile pentru construcţia primului Death Star.

Star Wars: Rogue One star-wars-rogue-one-582x304Din imaginile video, pare că filmul se întoarce la adevăratele origini ale seriei, după ce Star Wars: The Force Awakens a fost criticat cu virulenţă pentru atmosfera şi povestea cu iz de Disney, cu un scenariu absurd, fără logică.

Eroina noului episod este Felicity Jones (The Theory of Everything şi The Amazing Spider-Man 2), care este însărcinată de Alianţa Rebelilor să fure planurile lui Darth Vader.

Star Wars: Rogue One este regizat de Gareth Edwards, cel care a lansat filmele Monstersin în 2010 şi remake-ul Godzilla în 2014.

„JJ Abrams a spus despre scenariul pentru Rogue One că este atât de bun încât şi-ar fi dorit să-l fi scris el!”, a declarat actorul Greg Grunberg, cel care va juca rolul unui pilot pe nume Snap Wexley.

În film nu îi vom vedea pe actorii din Star Wars: The Force Awakens, asta pentru că Disney vrea să rupă firul narativ al seriei cu mai multe filme care spun poveşti independente de aventurile lui Luke Skywalker, Rey şi Finn.

Star Wars: Rogue One va fi lansat în cinematografe pe 16 decembrie, în timp ce episodul Star Wars: Episode VIII, cu Rey şi Finn în rolurile principale, va ajunge pe ecrane abia pe 15 decembrie 2017.

Actorii din Star Wars cântă rap! Ce a fost şi ce a ajuns Războiul Stelelor

Scrie un comentariu