Ridley Scott: Ştiam de existenţa apei pe Marte de mult timp

Îţi place? Dă
şi

The-Martian-565x304

Ridley Scott, regizorul filmului „The Martian”, ce urmează să debuteze în cinematografe pe 2 octombrie, a declarat că anunţul NASA privind existenţa apei pe Marte nu reprezintă o noutate.

BANNER_gadget

„Ştiam de ani de zile (despre prezenţa apei pe Marte – n.r.) Asta înseamnă că avem un ocean pe Marte? Avem dreptate când prezentăm cum arăta Marte acum 750 milioane de ani?”, a fost reacţia regizorului la întrebarea unui jurnalist de la Hollywood Reporter.

„Când am discutat prima dată cu NASA ( despre documentarea filmului The Martian – nr), am vorbit despre multe lucruri şi am spus că sunt sigur că există nişte gheţari (pe Marte – n.r), acoperiţi cu praf”, a mai spus Scott. “Iată că a venit şi confirmarea”.

Filmul lui Ridley Scott va ajunge în cinematografele din România pe 2 octombrie. Iată sinopsis-ul noii producţii SF.

„În timpul unei misiuni pe Marte cu echipaj uman, astronautul Mark Watney (Damon) este considerat mort, victimă a unei furtuni puternice. Însă Watney supravieţuieşte urgiei şi descoperă că a fost lăsat singur pe ostila planetă. Cu provizii insuficiente, este nevoit să-şi folosească la maxim ingeniozitatea, Inteligenţa şi forţa interioară pentru a râmâne în viaţă şi a găsi o cale prin care mesajul său de ajutor să ajungă pe Pământ. La milioane de mile distanţă, NASA şi echipa internaţională de oameni de ştiinţă caută neîncetat soluţia prin care să îl aducă pe ‘marţian’ acasă, în vreme ce colegii săi de echipă pun şi ei la cale o misiune îndrăzneaţă, dacă nu imposibilă, de salvare. Pe măsură ce aceste poveşti, mostre incredibile de curaj, se desfăşoară, voci din lumea întreagă se unesc pentru a încuraja revenirea acasă, în siguranţă, a lui Watney”.

Scrie un comentariu