Sonata lui Mozart care ne ajută să ne îmbunătăţim memoria

Îţi place? Dă
şi

Dacă sunteţi stresaţi, vă simţiţi la limită, aveţi o stare de oboseală şi nu mai sunteţi capabili să vă concentraţi la serviciu, ascultaţi Sonata pentru două piane în D major K448 de Mozart!

Cercetătorii de la Universitatea Sapienza, din Roma, au realizat un studiu care arată că muzica lui Mozart ajută la creşterea activităţii cerebrale asociate memoriei, înţelegerii şi rezolvării problemelor.

BANNER_gadget

La studiul realizat de experţi au participat 30 de persoane, monitorizate cu ajutorul unor electroencefalografe pentru a înregistra activitatea electrică cerebrală.

Participanţii la studiu au fost împărţiţi în trei grupe, cu vârste între 33 şi 77 de ani, care au ascultat “L`allegro con spirito” din Sonata pentru două piane în D major K448 de Mozart şi “Fur Elise”, de Ludwig van Beethoven,

Rezultatele studiului, publicat în revista Consciousness and Cognition, au arătat că muzica lui Mozart poate activa circuitele neuronale corticale asociate funcţiilor cognitive şi de concentrare.

“Rezultatele înregistrate după ascultarea compoziţiei lui Mozart au arătat, atât în cazul adulţilor cât şi în cazul bătrânilor sănătoşi, o intensificare a undelor alfa şi a frecvenţelor medii caracteristică unei activităţi cerebrale asociate coeficientului de Inteligenţă, memoriei, cunoaşterii şi uşurinţei de a rezolva probleme”, afirmă cercetătorii, care susţin că electroencefalograful nu a înregistrat schimbări la grupurile menţionate după ascultarea muzicii lui Beethoven.

Experţii susţin că alcătuirea raţională şi organizată a sonatei lui Mozart are un ecou la nivelul cortexului cerebral (partea din creier responsabilă cu funcţiile mentale complexe).

“O caracteristică a muzicii lui Mozart este repetarea frecventă a liniei melodice. Astfel sunt eliminate elementele de surpriză care ar putea distrage atenţia ascultătorului de la logica muzicii. Fiecare element melodic este rezolvat într-un mod care confirmă aşteptările ascultătorului”, arată cercetătorii.

Scrie un comentariu