Fabulos! Cum să îţi conduci maşina cu telefonul mobil

Îţi place? Dă
şi

Cum-să-îţi-conduci-maşina-cu-telefonul-mobil

Jaguar Land Rover a dezvoltat o tehnologie, Remote Control Range Rover Sport, care ne va permite, în următorii ani, să ne conducem maşinile doar cu ajutorul unui telefon mobil. Pe ecran ai volanul, acceleraţia şi frânele, astfel că, de exemplu, dacă vrei să scoţi maşina dintr-o parcare aglomerată, o vei putea manevra foarte simplu, fără să mai fie nevoie să urci la volan.

BANNER_gadget

Cine n-a fost măcar o dată în situaţia de a parca la un mall şi să se trezească cu maşina blocată de un alt automobil, staţionat mult prea aproape? Se întâmplă foarte des, cel puţin în Bucureşti, acolo unde parcările sunt foarte înguste, iar accesul şi ieşirea dificile.

Tehnologia britanicilor va rezolva aceste probleme dar şi multe altele, precum parcările în zone accidentate.

Tehnologia Remote Control Range Rover Sport permite, pentru moment, controlul maşinii la o viteză maximă de 6,5 kilometri/oră.

Aplicaţia de smartphone comunică cu automobilul prin bluetooth, cu ajutorul unei conexiuni securizate, unică, pe bază de parolă. Dacă conexiunea bluetooth se blochează, atunci maşina intră în modul de parcare, astfel că rămâne pe loc până la reluarea conexiunii.

Urmăriţi în clipul video de mai jos o demonstraţie făcută cu Remote Control Range Rover Sport la televiziunea BBC, în cadrul emisiunii The One Show.

Scrie un comentariu