HTC, moment istoric! Lansează modelul decisiv HTC 10

Îţi place? Dă
şi

HTC-10-imagine-spion-gadgetreport

Taiwanezii de la HTC pregătesc cea mai importantă lansare din istoria companiei. Modelul HTC 10 este văzut de mulţi drept telefonul care va decide soarta producătorului, după câţiva ani în care smartphone-urile din seriile One M nu au mai reuşit să convingă, relatează GadgetReport.ro

BANNER_gadget

HTC şi-a pierdut în ultimii ani „factorul cool” cu telefoanele One M, iar vânzările producătorului taiwanez au reflectat scăderea atractivităţii modelelor sale. Noul smartphone, care urmează să fie lansat oficial pe 12 aprilie, se doreşte a fi un fel de colac de salvare.

Taiwanezii vor renunţa la particule M şi One, special pentru a se îndepărta de seria de telefoane One M7, M8 şi M9. Acestea n-au reuşit să performeze în vânzări cu toate că, din punct de vedere tehnologic, s-au situat la nivelul rivalilor de la Apple, Samsung şi Sony.

Potrivit datelor pe surse, noul telefon va aduce un design similar modelelor precedente, cu o regândire însă a marginilor laterale. HTC 10 ar urma să păstreze carcasa metalică, să aducă o tastă fizică cu cititor de amprente şi să renunţe la difuzoarele BoomSound.

HTC-10-promo-2

Telefonul ar urma să prezinte un display de 5.15 inch cu rezoluție QHD / 2560×1440 Pixeli, rotejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4, un procesor Qualcomm Snapdragon 820 tactat la 2.15 GHz, 4 GB RAM, video Adreno 530, o cameră principală de 12,3 MP ( Sony IMX377) cu autofocus, flash dual-tone, filmare 4K, PDAF, un senzor de selfie de 5 Mp (senzor Samsung S5K4E6) cu tehnologie UltraPixel şi 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare + slot pentru card microSD.

HTC 10 va rula Android 6.0 Marshmallow cu Sense UI 8.0 şi va include faciltăţi 4G,Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, port USB Type-C, jack de 3.5 mm şi senzor pentru citirea amprentelor.

Telefonul ar urma să includă o baterie de 3500 mAh cu încărcare rapidă Quick Charge 3.0.

Scrie un comentariu