iPhone SE. Cum va arăta telefonul ce va fi lansat pe 15 martie

Îţi place? Dă
şi

iphone-se-gadgetreport

Într-o lume în care toată lumea construieşte telefoane de peste 5 inchi, Apple pregăteşte lansarea unui smartphone cu care speră să relanseze tradiţionalul model de 4 inchi. Botezat iPhone SE, modelul va avea specificaţii tehnice sub cele ale iPhone 6, fiind gândit să acopere o plajă de clienţi mai puţin interesaţi de performanţe, cât de preţ şi ergonomie.

Noul iPhone SE se doreşte a fi un telefon ceva mai ieftin şi optim pentru utilizatorii care îşi doresc un telefon mai mic, cu ecran de 4 inchi, pe care să poată să-l manevreze fără probleme.

Potrivit surselor neoficiale, iPhone SE va reprezenta un upgrade, o “ediţie specială” a clasicului deja iPhone 5s, al cărui preţ va fi redus, cu această ocazie, cu 50%, relatează GadgetReport.ro

Telefonul va arăta aproape identic cu iPhone 5s, cu excepţia sticlei care protejează ecranul, cu marginile rotunjite, a procesorului mai puternic, un A9, şi a camerei de 8MP. Ming-Chi Kuo, analist la KGI Securities, estima, recent, într-o informare către investitori, că iPhone SE va avea o cameră principală de 12 MP. Rămâne de văzut care versiune se va dovedi reală.

Spre deosebire de 5s, telefonul va include un chip M9 pentru monitorizarea activităţilor sportive, suport pentru Siri şi Live Photos, alături de NFC pentru Apple Pay şi noi module 802.11ac Wi-Fi, Bluetooth 4.2 şi antenă 4G, dar fără 3D Touch.

Noul iPhone SE va fi disponibil în versiunile de 16/64 GB, inclusiv în culoarea Rose Gold, disponibilă până acum doar pe iPhone 6s.

Telefonul, care ar urma să coste între 400 şi 500 de dolari, va fi lansat în cadrul evenimentului din 15 martie, când Apple va prezenta şi noul iPad Pro, de 9,7 inchi, cu Smart Keyboard şi Apple Pencil, alături de câteva noi accesorii şi aplicaţii pentru Apple Watch. Noul smartwatch, Apple Watch 2, urmează să fie lansat, cel mai probabil, în septembrie.

Iphone-se-gadgetreport

Scrie un comentariu