LG K5 şi LG K8, două noi telefoane din gama ieftină

Îţi place? Dă
şi

LG-K8-K5-gadgetreport

Sud-coreenii de la LG au anunţat lansarea a două noi smartphone-uri cu Android, cu specificaţii hardware modeste şi preţuri rezonabile.

BANNER_gadget

Cel mai ieftin produs, care ar urma să coste în jur de 100 de euro, este LG K5, un telefon cu un ecran IPS de 5.0 inch cu rezoluţie FWVGA (854 x 480 Pixeli) şi care rulează Android 5.1 Lollipop.

LG-K5-gadgetreportTelefonul nu are 4G şi include un procesor MediaTek de tip quad-core la 1.3 GHz, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD. LG K5 beneficiază de Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS şi radio FM.

Smartphone-ul LG, disponibil în Gold, Silver şi Titan, are o cameră foto de 5 megapixeli cu autofocus, LED flash, o cameră frontală de 2 megapixeli şi este propulsat de o baterie de 1900 mAh.

Cel de-al doilea telefon anunţat oficial, prezentat anterior şi la CES 2016, este modelul LG K8. Un smartphone 4G cu un design clasic şi cu o carcasă din plastic care rulează Android 6.0 Marshmallow.

LG-K8-gadgetreportTelefonul ar un ecran IPS de 5.0 inch cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D, un procesor MediaTek MT6735 de tip quad-core la 1.3 GHz, 1.5 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare și slot pentru card microSD.

Telefonul prezintă Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS şi radio FM.

LG K8 are o cameră foto de 8 megapixeli cu autofocus, LED flash şi cameră frontală de 5 megapixeli.

Telefonul are 156 de grame şi o baterie de 2045 mAh, suficientă pentru o zi de experienţă multimedia.

Preţul modelului, disponibil în Gold, Indigo şi Alb, nu a fost anunţat, însă va fi, cel mai probabil, de până în 150 de euro.

Scrie un comentariu