Revoluţia iPhone 8! De ce să aştepţi modelul din 2017

Îţi place? Dă
şi

iphone 8 iphone-8-534x304

Apple va lansa anul viitor un nou iPhone, denumit cel mai probabil iPhone 8, cu un ecran cu margini rotunjite şi fără butonul circular de sub ecran. Informaţiile, lansate de Bloomberg, vin să susţină ceea ce GadgetReport.ro anticipa în trecut – că modelul din 2016 va fi doar unul intermediar, iar anul viitor va aduce un nou telefon, total diferit faţă de seria din prezent.

GadgetReport.ro relata, recent, că abia în 2017 am putea vedea un telefon cu un design nou şi facilităţi pe măsură care, cel mai probabil, va purta numele iPhone 8.

Decizia este susţinută şi de faptul că, anul viitor, Apple va marca 10 ani de la lansarea primului iPhone, astfel că va dori să lanseze un telefon nou, revoluţionar.

Tim Cook declara, de altfel, în urmă cu câteva luni că Apple pregătește câteva schimbări majore pentru iPhone în 2017.

Bloomberg susține, astfel, că modelul de anul viitor nu va fi dotat cu clasicul buton rotund de sub ecran care realizează revenirea la ecranul principal. Asta după ce, cu câteva zile înainte, relata că iPhone 8 va avea un ecran curbat pe ambele laturi, asemenea smartphone-urilor Edge de la Samsung.

Puse cap la cap, informaţiile vin să suţină ideea unui ecran mai mare, alături de un scanner pentru iris, în locul Touch ID-ului clasic.

Asta nu înseamnă că telefonul ce va fi lansat în 7 septembrie, iPhone 7 sau iPhone Pro, nu va aduce lucruri noi.

Dincolo de procesorul superior, însă nu cu mult faţă de generaţia actuală, noul gadget iPhone 7/Pro va avea o baterie mai mare, va introduce căştile speciale fără fir, va avea mai multă memorie RAM şi va fi rezistent la apă și praf.

GadgetReport.ro vă prezenta, zilele trecute, un clip video spion care pretinde că prezintă principalele deosebiri între iPhone Pro şi iPhone 6s.

Comparaţia vine să confirme, totodată, că noul iPhone 7/Pro va avea aceleaşi dimensiuni ca şi modelul precedent. Noua generaţie se va remarca, insa, prin profilul ceva mai subţire, de 6,1 mm, faţă de 7,1 mm de pe iPhone 6.

În ceea ce priveşte hardware-ul smartphone-ului, chinezii afirmă că iPhone 7/Pro va fi dotat cu noul procesor A10, alături de 3 GB de RAM, şi cu un spaţiu de stocare standard de 32 de GB.

Mai multe detalii despre camerele video şi celelalte facilităţi ale noului smartphone aflaţi de AICI.

Scrie un comentariu