Samsung România, despre scandalul Note 7: Ne pare foarte rău!

Îţi place? Dă
şi

scandalul Note 7 samsung-romania-note-7

Samsung România îşi toarnă cenuşă în cap după scandalul Note 7. „Ne pare foarte rău că nu ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor pe care le aveți de la Samsung”, a afirmat compania, într-un comunicat pe pagina oficială. Sud-coreenii promit, printre altele, că vor da banii înapoi românilor care au cumpărat Note 7.

scandalul Note 7 BANNER_gadget

Pe pagina respectivă vor fi publicate informaţii despre paşii pe care trebuie să îi facă în perioada următoare posesorii de Note7 din ţară.

Prezentăm mesajul integral publicat de Samsung România in legatura cu scandalul Note 7.

„Pentru că siguranța consumatorilor rămâne prioritatea noastră, în urma incidentelor raportate recent care implicau telefoanele Galaxy Note7, am decis oprirea vânzării și a programului de înlocuire pentru dispozitivele Galaxy Note7. În consecință, am oprit definitiv producția la nivel global a acestui telefon.

Le recomandăm tuturor celor care au deja un Galaxy Note7, înlocuit sau nu în programul global, să nu îl mai utilizeze, să își salveze datele și să închidă dispozitivul. Lucrăm împreună cu partenerii noștri din regiune pentru a implementa un program de înlocuire ce vă va permite schimbarea Galaxy Note7 cu un Galaxy S7 sau S7 edge, împreună cu o diferență de preț. Alternativ, puteți opta pentru o restituire integrală.

Detaliile programului de înlocuire vor fi comunicate în mod regulat pe acest website, dar și în mod direct către consumatori.
Către toți clienții Galaxy Note7: ne pare foarte rău că nu ne-am ridicat la înălțimea așteptărilor pe care le aveți de la Samsung.

Vă mulțumim pentru răbdarea avută în această perioadă și ne cerem scuze pentru inconveniențele create.

Dorim să reasigurăm toți clienții Samsung că Galaxy Note7 este singurul dispozitiv afectat de această situație.
În cazul în care aveți întrebări, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 080087267864″

Scrie un comentariu