Vodafone şi Telekom aduc iPhone SE în România

Îţi place? Dă
şi

iPhone SE iphone-SE-lansare-oficiala-gadgetreport

Noul telefon lansat de Apple, iPhone SE, va fi disponibil pentru precomandă în magazinele din România şi pe platformele web Vodafone şi Telekom din data de 29 martie, au anunţat cei doi operatori, iar primele livrări vor fi realizate începând cu 7 aprilie. Orange nu a făcut încă niciun anunţ despre noul smartphone.

Vodafone şi Telekom au anunţat lansarea iPhone SE în România fără însă să ofere niciun detaliu legat de preţurile de comercializare.

Cum însă Apple a cotat iPhone SE la 399 de dolari (16 GB), respectiv 499 dolari (64 GB), şi luând în calcul conversia în euro şi cota TVA de 20%,  este de aşteptat ca cel mai ieftin iPhone SE să coste aproximativ 2000 lei, iar cel de 64 GB în jur de 2500 lei.

Cel mai probabil, Vodafone, Telekom şi chiar şi Orange vor lansa pachete speciale cu abonament, astfel încât telefonul să poată fi achiziţionat la un preţ ceva mai avantajos, în condiţiile semnării unui contract pe 2 ani.

Asta la operatorii de telefonie, asta pentru că la retaileri, preţul este posibil să fie chiar mai mare.

Quickmobile a anunţat, de altfel, că iPhone SE de 16 GB va costa 2300 lei, iar modelul de 64 GB – 2700 lei.

Dincolo de speculaţiile legate de preţ, în presa internaţională apar tot mai multe semne de întrebare legate de noul produs. De la „telefonul care trebuia lansat în 2013”, la „cel mai bun smartphone de 4 inchi”, jurnaliştii ezită în a găsi un numitor comun pentru noul smartphone iPhone SE.

Potrivit GadgetReport.ro, cert este că telefonul îşi are o nişă bine definită, a celor care vor un telefon mic, subţire, uşor de folosit, şi care nu sunt interesaţi neapărat de specificaţiile hardware cât de experienţa de utilizare.

Publicul feminin este, cel mai probabil, principalul vizat de Apple, un iPhone de 4 inchi fiind, de exemplu, mult mai uşor de strecurat într-o poşetă.


Dacă e să judecăm după aspect, telefonul de 4 inchi cu rezoluţie de 1334×750 Pixeli al celor de la Apple este o combinaţie de iPhone 5 şi iPhone 6. Nu iese cu nimic în evidenţă din pdv. vizual, schimbările fiind la interior.

iPhone SE oferă un procesor A9 de 64-bit, împreună cu co-procesorul M9, tactat la 1,85 Ghz, aceleaşi pe care îl regăsim pe iPhone 6S. Telefonul a importat de la iPhone 6s şi camera de 12 MP iSight, cu capacitatea de a face Live Photos şi clipuri video în 4K la 30 fps.

Telefonul include aplicaţia “Hey Siri”, conexiuni LTE cu viteze de până la 300 Mbps în download și 50 Mbps în upload, Wi-Fi b/g/n/ac cu MIMO, dual-band, bluetooth 4.2, port lightning, suport pentru Apple Pay, Focus Pixels, True Tone Flash, microfoane noi şi o baterie mai bună, de 1642 mAh.

Scrie un comentariu