Finding Dory spulberă recordurile în cinematografe

Îţi place? Dă
şi

Finding Dory findingdoryrecord-456x304

„Finding Dory / In cautarea lui Dory” a stabilit un nou record pentru cel mai bun debut al unui film de animaţie în cinematografe. Potrivit The Hollywood Reporter, filmul celor de la Pixar a adunat 136,2 milioane de dolari în weekend, depăşind Shrek III, care a adunat 121,6 milioane de dolari în 2007.

„Finding Dory / In cautarea lui Dory” a devenit, totodată, primul film de animaţie care intră în top 20 – filmele cu cel mai bun debut din istorie, clasându-se pe locul 18.

Animaţia, care a debutat pe ecranele româneşti pe 17 iunie, în format 3D, ne readuce în bogata lume acvatică din „Finding Nemo / În căutarea lui Nemo”, dar duce acţiunea şi personajele la un nou nivel din punct de vedere tehnic, cu efecte speciale şi tehnologie de design avansată.

Finding Dory se concentrează în jurul personajului uşor amnezic, Dory, şi încercărilor prin care acesta şi prietenii lui vor trece pentru a-l ajuta să îşi reîntregească familia.

Acţiunea se petrece la şase luni după cea din prima parte, Finding Nemo. Dory îşi aduce aminte de despre “bijuteria din Monterey, California” si, împreună cu Nemo şi Marlin, pleacă să îşi caute familia. Dory ajunge la Monterey Marine Life Institute unde îi întâlneşte pe Bailey, o balenă, pe rechinul Destiny şi pe Hank, o caracatiţa care îi devin ghizi.

Vocea inconfundabila a moderatoarei tv Ellen DeGeneres da viata personajului Dory. Din distributie mai fac parte, printre altii, Albert Brooks (Marlin), Hayden Rolence (Nemo,) Diane Keaton ( Jenny, mama lui Dory), Eugene Levy ( Charlie, tatăl lui Dory), Ed O’Neill (Hank).

„ In cautarea lui Dory ” este primul film produs de Pixar care foloseşte RIS, ultima generaţie a softului de render 3D RenderMan. Când „În căutarea lui Nemo” a fost lansat, una dintre marile provocări în realizarea lui a fost adăugarea altor dimensiuni în apă.

„În primul film am folosit zgomot, o tehnică pentru a da senzaţia că lucrurile se mişcă în spatele peştilor. Acum am folosit un simulator de apă care ne-a permis să arătăm peştii înotând, recreând o atmosferă mult mai reală”, explică directorul de tehnologie şi simulare Patrick Coleman.

„Tehnologia a avansat atât de mult în ultimii ani, încât am făcut îmbunătăţiri designului din «Finding Nemo / În căutarea lui Nemo», dar având grijă să păstrăm atmosfera din filmul original. Lumina e mai complexă, flora şi fauna sunt redate mai în detaliu, dar transformările sunt toate de nuanţă”, spune regizorul peliculei, Andrew Stanton. Totuşi, mai spune el, au reuşit – ca şi în primul film al seriei, din 2003 –, să redea atmosfera aceea submarină, care îi oferă publicului sentimentul de confort pe care îl ai vara, când mergi la mare.

Cea mai mare provocare tehnică în noua producţie „ In cautarea lui Dory ” a fost, bineînţeles, redarea apei. „În filmul original era folosit un corp larg de apă, pe când în noul film sunt folosite mai multe corpuri mici cu apă, de la căni mici la tancuri de apă. Am petrecut foarte mult timp să integrăm interacţiunea personajelor cu apa”, spune Chris Chapman, director de efecte speciale. Miza era cu atât mai mare cu cât toată lumea ştie care e sentimentul pe care ţi-l dă apa în lumea reală. „Când te afli într-un acvariu mare cu apă reflexia e aparte, e ca şi cum apa ar sparge imaginea ei. Ştim cu toţii cum arată, iar noi eram conştienţi că asta vor vrea să vadă spectatorii şi în film. Datorită tehnologiei, am reuşit să redăm reflexia într-un mod credibil”, adaugă regizorul Andrew Stanton.

Jeremy Lasky, unul dintre directorii de imagine, afirmă că „ In cautarea lui Dory ” – care prezintă călătoria lui Dory în căutarea familiei sale – cuprinde spaţii foarte „umane” de desfăşurare a acţiunii, în care un peşte mic se trezeşte într-o lume mare. „Să nu uităm că e vorba de peşti de 10 centimetri”, subliniază el. Iar Ian Megibben, director de imagine-fotografie, explică ce rol esenţial joacă apa în film, fiind practic mediul de desfăşurare a acţiunii din „ In cautarea lui Dory ”
„Avem diferite tipuri de apă în recif, în ocean şi în acvariu. Chiar şi în recif, apa poate avea diverse nuanţe, mai verzui sau mai albăstrii, în funcţie de scenă”, spune el. E atât de multă apă în filmul „ In cautarea lui Dory ”, încât apa devine ea însăşi o sursă de lumină.
Oceanul nu numai că se vede într-un anumit fel, dar are şi propriile sunete, pe care în noul film le-a redat echipa condusă de compozitorul Thomas Newman, cel care a făcut coloana sonoră şi la producţia din 2003. Potrivit lui Newman, coloana sonoră are rolul de a scoate în evidenţă temele-cheie ale filmului „ In cautarea lui Dory ”, adică pierderea familiei şi căutarea ei. În plus, mai spune el, muzica e o fereastră către partea profundă a lui Dory, care, în aparenţă, e un peşte vesel, lipsit de griji şi cam uituc. Fondul sonor al filmului a fost asigurat de o orchestră formată din 83 de instrumentişti.

Scrie un comentariu