Noul smartphone Samsung Galaxy S9, pe care sud-coreenii îl vor lansa la finele lunii februarie a anului viitor, va oferi un nou scanner de iris despre care presa de specialitate spune că va asigura un nivel de securitate fără precedent pentru segmentul smartphone-urilor, relatează GadgetReport.ro
Potrivit surselor citate de cotidianul The Korea Herald, noul senzor de iris cu care va fi dotat Samsung Galaxy S9, de 3 MP, va fi capabil să ,,citească” ochii utilizatorilor chiar şi dacă aceştia poartă ochelari. „Senzorul de iris va urmări inclusiv mişcările ochilor şi va capta datele chiar şi în condiţii de întuneric”, a declarat o sursă citată de Sammobile.com
Tehnologia din spatele senzorului de iris de pe Galaxy S9 este deja implementată în mai multe instituţii financiare din Coreea de Sud, în special în zona aplicaţiilor bancare şi şi-a dovedit fiabilitatea, afirmă The Korea Herald.
Samsung Galaxy S9 şi Galaxy S9+ vor debuta în primăvara anului viitor, la MWC Barcelona, şi vor ajunge pe piaţă în primele zile ale lunii martie. S9 va avea un ecran Infinity Display de 5,8 inchi, iar versiunea Plus de 6,2 inchi.
Ecranele vor fi propulsate de o tehnologie S-AMOLED, denumită „Sunflower”, care va oferi culori mai bine definite şi un contrast mai bun. În plus, S9 și S9 Plus vor fi primele telefoane din lume cu un ecran întins pe mai mult de 90% din suprafața frontală.
Samsung Galaxy S9 va fi propulsat, ca de obicei, de două procesoare diferite, în funcție de piețele în care va fi vândut, Qualcomm Snapdragon 845 respectiv un Exynos 9810 despre care surse din piață afirmă că ar putea fi primul procesor neural Samsung, similar modelului A11 Bionic dezvoltat de Apple și Kirin-ului 970 de la Huawei.
Noul procesor ,,made by Samsung” va furniza puterea necesară pentru ca telefonul să se descurce cu experiența 4K și, de asemenea, să fie mai ușor de folosit mai ales în aplicațiile de realitatea virtuală, domeniu în care Samsung își pune mari speranțe.
Tactate la 2,8-3,4 Ghz, procesoarele vor rula, împreună cu 6-8 GB de RAM, sistemul de operare Android 8.0, de pe un spaţiu de stocare de 128/256/512 GB.
Vom avea, bineînțeles, o suită de aplicații dedicate, printre care și o nouă versiune a asistentului virtual Bixby. O noutate semnificativă adusă de Galaxy S9 o va reprezenta modemul Cat 18 LTE cu suport 6CA, care va permite transferul de date la viteze de până la 1,2Gbps.
În ceea ce privește partea de foto&video, Samsung va continua experiența dual-camera, cu senzori de 12 MP pe spate și de 8 MP pentru selfie, cu o îmbunătățire semnificativă la nivel de focus și unghiuri de captare a imaginii, alături de mai multe opțiuni de fotografiere, similare cu experiența iPhone X.
Un alt aspect important al telefonului Galaxy S9 îl va reprezenta bateria, care ar urma să aibă 3500 mAh pentru S9 și 3850 mAh pentru S9 Plus.
Telefoanele vor beneficia de un nou sistem de încărcare wireless despre care se spune că va oferi 50% autonomie în numai 10 minute de charging.
Dincolo de variantele black (negru), silver (argintiu), blue (albastru) şi gold (auriu), noul model Samsung Galaxy S9 ar putea fi disponibil şi în variantele purple (violet), plum (culoarea prunei) şi burgundy red (o variantă de roşu).
Sud-coreenii de la Samsung vor începe producția modelului Galaxy S9 in luna ianuarie, astfel incât telefonul să ajungă în magazine cât mai repede, cel mai probabil odată cu lansarea oficială de la MWC Barcelona (26 februarie – 1 martie 2018)
Legat de prețuri, încă nu există informații clare însă, cel mai probabil, Galaxy S9 va costa 850-950 euro, în timp ce Galaxy S9 Plus îl vom vedea la un tarif similar cu iPhone X, între 999 și 1200 euro.