Squad și Private Division au lansat, recent, expansion pack-ului Breaking Ground pentru Kerbal Space Program, disponibil pentru consolele Playstation 4 și Xbox One. În Kerbal Space Program, jucătorii primesc sarcina de a administra programul spațial al unei rase extraterestre, denumită Kerbals. În esență, trebuie să construiești o navetă spațială dintr-o selecție de componente, cu care să zbori în diverse misiuni, pe tot felul de planete, relatează GadgetReport.ro
Expansion pack-ul Breaking Ground include o gamă largă de componente de robotică, de la pivoți la rotoare, pistoane și multe alte elemente de diferite dimensiuni. Acestea ajută jucătorii la construcția unor nave spațiale spectaculoase, cu funcționalități avansate.
Kerbal Space ProgramEchipa GadgetReport.ro a avut ocazia să testeze noul DLC Breaking Ground pe consola PlayStation 4 Pro. În condițiile în care jocul nu necesită o putere de procesarea foarte mare, nu au existat probleme din punct de vedere al graficii, experiența de joc fiind una foarte distractivă.
La început, am parcurs un mic tutorial unde ne-am familiarizat cu mecanicile jocului. Nu a fost o misiune foarte ușoară, limitarea butoanelor de pe controller fiind resimțită din plin, spre deosebire de versiunea de PC, unde ai mouse și tastatură.
Odată trecut acest prag, experiența de gaming este una plăcută. Te va prinde, cu siguranță, febra construcției navetei spațiale, dotarea acesteia cu tot felul de elemente.
Principala noutate adusă de DLC-ul Kerbal Space Program o reprezintă părțile robotice, care te vor ajuta să construiești tot felul de elemente dedicate misiunii spațiale.
Expansiunea Kerbal Space Program: Breaking Ground oferă un plus și în ceea ce privește experiența de explorare a diferitelor corpuri cerești.
Ai acces la noi tipuri de relief, împrăștiate în întregul sistemul solar și vei putea analiza mostrele de sol, prin atașarea unui braț robotic special la vehiculul de explorare.
De la criovulcani, la meteori, cratere și alte suprafețe misterioase, expansion pack-ul vine cu o gamă foarte largă de experiențe. Mai mult, Kerbal Space Program: Breaking Ground aduce și un nou costum spațial futurist.
Kerbal Space Program Breaking Ground reușește, astfel, cu succes să aducă și mai mult conținut acestui joc care deja oferă ore bune de gameplay.
Despre Kerbal Space Program
În Kerbal Space Program, jucătorii primesc sarcina de a administra programul spațial al unei rase extraterestre, denumită Kerbals. În esență, trebuie să construiești o navetă spațială dintr-o selecție de componente. După ce au terminat-o, ei vor pleca într-o gamă largă de misiuni, în sistemul solar Kerbal.
Dacă reușesc să țină echipajul în viață, jucătorii pot construi noi baze și stații spațiale, extinzând și mai mult raza de explorare.