Maşinile viitorului vor fi cu siguranţă electrice şi se vor conduce singure. Asta reiese din prototipurile auto prezentate, în acest an, de cei mai mari producători de autonomobile din lume. În timp ce şoferul automat va prelua condusul, pasagerii se vor putea relaxa într-un spaţiu confortabil, uitându-se la filme sau navigând pe internet, relatează GadgetReport.ro
1.Airbus a prezentat conceptul unui automobil zburător, cu 2 locuri, care se comportă precum o dronă. Pop.Up System este propulsat de opt motoare electrice şi are o autonomie de 100 de kilometri.
2.Volkswagen a prezentat prototipul unei maşini care se conduce singură. Volkswagen Sedric este capabilă să îşi adapteze comportamentul în funcţie de preferinţele pasagerilor, oferindu-le acestora o experienţă de drum pe măsura aşteptărilor. Cabina este prevăzută cu ecrane OLED şi tot felul de facilităţi multimedia.
3.Japonezii de la Toyota au prezentat, la Geneva Motor Show, conceptul i-Tril, un automobil de mici dimensiuni, cu două locuri, considerat a fi alternativă ideală la motociclete şi transportul public. Conceptul prezintă noua tehnologie Active Lean, care permite adaptarea roţilor pentru a îmbunătăţii manevrabilitatea. Maşina are o autonomie de peste 200 de kilometri.
4.Fiat Chrysler a lansat în acest an un concept auto dinamic, cu un look futurist şi performanţe pe măsură. Maşina impresionează cu planşa de bord demnă de o navetă spaţială şi cu autonomia de 350 de kilometri a motorului electric. Bateriile maşinii se încarcă la 50% în numai 20 de minute.
5.Tot la Geneva a debutat şi conceptul Rinspeed Oasis.Un automobil total ieşit din comun, care are inclusiv o grădină în cabină, în stil Bonsai. Maşina beneficiază de pilot automat şi promite o experienţă multimedia completă.
6.Japonezii de la Honda au lansat, în acest an, noul concept NeuV. Un automobil electric, complet autonom, cu un look futurist şi care promite o experienţă plăcută în condiţiile traficului urban aglomerat din marile oraşe.
7.Volkswagen a lansat conceptul unui microbuz electric, care aduce aminte de legendarele modele din anii 60. Microbuzul, echipat cu pilot automat, radar, camere video, senzori de ultrasunete, promite o autonomie de 270 de mile la o singură încărcare. Maşina are inclusiv o tabletă de control şi se poate conduce şi cu telefonul mobil.
8.Toyota a lansat, în acest an, un alt concept foarte interesant. La fel ca Honda NeuV, acesta beneficiază de un asistent virtual, Yui, capabil să conducă maşina şi să stea de vorbă cu pasagerii. Maşina nu are niciun ecran touchscreen, însă oferă mai multe display-uri ,,clasice’, pentru conţinut multimedia.
9.BMW a prezentat un concept auto care vine să reseteze standardele în materie de design interior de automobil. O maşină complet autonomă, cu un spaţiu interior confortabil, gândit să ofere pasagerilor un ambient relaxant în care să se simtă ca acasă.
10.Un alt concept interesant, ceva mai „lumesc”, este Vmotion-ul lansat de Nissan. Modelul se remarcă cu uşile care se deschid într-un mod original dar mai ales cu display-ul gigant, care ocupă tot bordul. Bineînţeles, maşina se conduce singură, cu ajutorul Nissan ProPilot, şi ajunge la 100 km/oră în numai 3 secunde.