Dacii, strămoșii noștri, credeau cu tărie că sunt nemuritori și că atunci când sunt uciși în lupte sau cad pradă bolilor sau bătrâneții, ei trec într-o altă etapă a vieții eterne, undeva în cer, alături de zeii lor, printre care cel mai important era Zamolxe.
Istoricul Constantin C. Giurescu este cel care a descris în detaliu elementele esenţiale ale culturii getice. Potrivit acestuia, până și părintele istoriei, Herodot, a fost impresionat de credința ancestrală a dacilor.
„Geţii credeau anume că ei nu dispar după moarte, ci îşi continuă viaţa, în cer, alături de zeul suprem, de Zamolxis. Aşa ne apune Herodot. El adaogă însă o întreagă poveste pe care o auzise de la grecii de pe ţărmurile Mării Negre, care nu admiteau, se vede, ca vreun alt popor, afară de ei, ar putea ajunge la o concepţie religioasă superioară”, afirmă Constantin C. Giurescu, într-una dintre lucrările sale.
Potrivit acestuia, pierderea vieţii nu reprezenta pentru daci o nenorocire, aşa cum era la alte popoare, pentru că ei credeau în nemurire.
De altfel, împăratul Traian a spus: “Am subjugat chiar şi pe aceşti Geţi, cei mai războinici dintre toate neamurile cate au existat vreodată, nu numai din cauza puterii corpului lor dar şi din aceea a învăţăturilor lui Zamolxis, care este între ei aţa de slăvit. Acesta le-a întipărit în inimă că ei nu mor, ci numai cât îţi schimbă locuinţa, şi, de aceea, merg la moarte mai veseli decât la orice altă călătorie”.
Cine era, de fapt, Zamolxe?
Zamolxe sau Zamolxis, după cum mai era cunoscut, era considerat drept cel mai important zeu din ceruri. Acest zeu, cunoscut și sub numele de Gebeleizis, era asociat cu cerul senin, luminos şi tot ce-i tulbură frumuseţea şi armonia, adică fenomene precum furtuna, norii, grindina, trebuie combătute.
“De aceea, Dacii trag cu săgeţile în văzduh, spre nori ca să-i gonească şi să ajute în felul acesta pe zeul suprem. Locurile de închinăciune sunt sus, pe munţi, cat mai aproape de cer. Iar locuinţa marelui preot e tot sus, într-o peșteră de pe muntele Cogheonul. Să fie actualul munte Gugu (2292 m.) situat între Oslea, Godeanu, Tarcu şi Retezatu?”, a afirmat istoricul.
Interesant este că unele documente din perioada romană susțin că dacii s-ar fi închinat și unui zeu foarte cunoscut în lumea imperiului, Marte – zeul războiului. Potrivit lui Herodot, informația nu era adevărată, pentru că dacii nu concepeau să se închine altui zeu decât Zamolxe.
Orașul subteran al lui Zamolxe. Au avut dacii tuneluri sub Munții Bucegi?
Ritualurile misterioase ale preoților lui Zamolxe
În cultura dacilor, preoții jucau un rol major. Dincolo de slujbe și sacrificii, aceștia se ocupau și cu practicarea medicinii și a prezicerilor, oferind regilor daci sfaturi despre cum să își conducă triburile.
Preoții daci nu aveau voie să se căsătorească, să mănânce carne și nici să bea.
Preoții erau conduși de un conducător, poate cel mai cunoscut fiind celebrul Deceneu, contemporan cu Burebista.
Săpăturile arheologice realizate în ultimii 50 de ani pe Colina Sacră de la Ocnele Mari au scos la iveală o serie de camere subterane asemănătoare celei de pe muntele Kogaion, unde se crede că a locuit o vreme Zamolxe.
Cercetătorii au făcut o legătură între cele şapte încăperi subterane descoperite la Ocniţa şi informaţiile relatate de Herodot- “părintele istoriei”- despre peştera lui Zamolxis (zeul cerului senin şi al soarelui) de pe muntele Kogaion, primul munte sacru al dacilor, numit astfel de geograful grec Strabon.
“Nouă nu ni se pare neverosimilă părerea că fiecare davă dacică dispunea de încăperea subterană simbolică, în care se scobora, în cadrul unui ritual prestabilit, marele preot al locului, aşa cum procedase marele preot al regatului lui Burebista şi Decebal, sau cum ar fi procedat Zamolxe”, declara profesorul Dumitru Berciu, coordonatorul şantierului arheologic de la Buridava.
Ce se întâmpla pe Colina Sacră a dacilor?
Colina Sacră a dacilor a fost ridicată pe un platou sub formă de potcoavă de circa 100 de metri şi o lăţime de 50 de metri. Cercetătorii au descoperit aici un edificiu, o replică a unui palat roman, în care se organizau practice rituale.
Istoricul Corneliu Tamaş afirmă, în volumul Istoria Judeţului Vâlcea, că, dincolo de practicile religioase, pe Colina Sacră au fost organizate o serie de practice astronomice.
“Vârful ei (n.r.-Colinei Sacre) a fost amenajat şi excavat în stâncă, pentru a crea încăperi cu caracter religios. Deasupra acestor gropi, săpate în stâncă, s-au ridicat sanctuare de forme conice sau dreptunghiulare. Colina Sacră fusese fortificată cu palisade şi turnuri. (…) Arhitectura religioasă este cunoscută prin complexul dacic de la Ocniţa, unde edificiile şi complexele religioase aveau coloane şi acoperiş. Coloanele erau dispuse în felul celor din lumea greco-romană, dar erau din lemn cu diametru mare, după cum arată găurile săpate în stâncă. Acest palat ce s-a descoperit pe Colina Sacră este un edificiu de mari dimensiuni, cu acoperiş în formă de con, având şapte încăperi subterane, săpate în stâncă, de formă circulară, în care au avut loc practice rituale”, a explicat istoricul.
Misterul Coifului de aur de la Coțofenești. O poveste tulburătoare
Dacii își ardeau morții
Cercetătorii au găsit, pe Colina Sacră, “ foarte multe oase de animale, cu urme de foc şi tăiere cu toporul, care sugerează ospăţul ritual pe care marele preot şi bazileul îl ofereau adepţilor, oamenilor aleşi şi înţelepţi”.
Dacii buridanvenşi credeau în nemurire, fiind convinşi că sufletul unui om ajunge după moarte la Zamolxis, astfel că își ardeau rudele pe ruguri ritualice.
În zona necropolei de la Buridava s-au găsit în timpul cercetărilor din anii ‘70 peste 380 de morminte de incineraţie.
“Geto-dacii trăgeau cu săgeţile spre universul de deasupra capului pentru a se solidariza cu el sau pentru a alunga norii negri care-l atacau. În fiecare al cincilea an, aruncau sorţii pentru a trimite un sol către zeul suprem şi întotdeauna pe acela dintre ei care era ales nobil şi plin de calităţi îl trimiteau ca solie la Zamolxis, încredinţându-I de fiecare dată toate nevoile lor. Trimiterea solului se făcea astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţineau cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi picioare pe cel trimis la Zalmoxis, îl legănau de câteva ori şi apoi, făcându-I vânt, îl aruncau în sus peste vârfurile săgeţilor. Dacă, în cădere, omul murea străpuns , rămâneau încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu murea, atunci îi învinuiau tot pe sol, hulindu-l că este un om rău. Apoi, după ce aruncau vina pe el, trimiteau pe un altul. Tot ce aveau de cerut îi spuneau solului cât mai era în viaţă”, afirmă Corneliu Tamaş.
Decăderea cetăţii Buridava a suvernit odată cu ocuparea Daciei de către romani. O parte din vestigiile cetăţii dispărute au fost scoase la suprafaţă în anii ’70, însă multe dintre ele au căzut pradă căutătorilor de comori și nepăsării autorităților.
Ce limbă vorbeau dacii și de ce nu scriau nimic? O enigma elucidată de specialiști