Browsing: cercetatori

O echipă internațională de cercetători a antrenat o rețea de AI alimentând-o cu peste 15.000 de imagini din satelit ale unor locații din Namibia și Australia, în tentativa de a elucida misterul „cercurilor de zâne” semnalate în sute de locuri din întreaga lume. Aceste modele circulare neobișnuite de vegetație au nedumerit de mult timp experții, fiind prezente în peisaje din deșertul Namib până în interiorul Australiei.

O echipă de cercetători din California susţine că a descoperit o metodă care permite oamenilor să vadă foarte bine în întuneric. Experţii i-au indus unui voluntar abilitatea de a vedea la o distanţă de peste 50 de metri, în întuneric total, pentru mai multe ore, cu ajutorul unei substanţe numite Chlorin e6.

Am trecut cu bine de Crăciun şi urmează Revelionul. Suntem la momentul în care ne facem planurile pentru noul an, un 2021 care sperăm să fie mai bun decât anul pandemiei, 2020. Cine nu îşi pune dorinţe, nu îşi stabileşte obiective, care trăieşte de pe o zi pe alta, are numai de pierdut. Cum să faci ca 2021 să fie un an bun, cu realizări pe măsură? Iată câteva reguli esenţiale, expuse de cercetătorii de la Universitatea din Berlin.

Un obiect din aluminiu, descoperit în anul 1973 de câţiva muncitori care lucrau la o balastieră pe malul Mureşului, lângă Aiud, continuă să reprezinte un mister pe care, în ultimii 40 de ani, cercetătorii români și străini nu au reușit să-l elucideze. Unii experți susțin că obiectul, botezat ,,Calcaiul din Aiud” ar fi o piesă de la o navă spațială extraterestră, relatează GadgetReport.ro

Compania americană de biotehnologie Moderna a anunțat că a dezvoltat un vaccin pentru coronavirusul Covid-19, care va fi în curând gata pentru testarea pe oameni. Compania, care a produs vaccinul în laboratoarele sale din Massachusettes, a furnizat deja guvernului american probe pentru studii suplimentare, relatează Wall Street Journal, citat de GadgetReport.ro