Browsing: extraterestrii

Codex Leicester, o colecție de 18 documente duble, realizată de către Leonardo da Vinci între anii 1506 și 1510, este considerată o adevărată comoară de scrieri științifice, schițe, diagrame și notițe despre astronomie, viață și știință. De unde avea Leonardo da Vinci cunoștințe atât de vaste despre Univers și modul în care a fost creată lumea?

Cunoscutul fizician britanic, Brian Cox, de la Universitatea din Manchester, lansează o nouă teorie legată de existența vieții în Univers. Potrivit expertului, ”viața simplă este probabil comună în galaxia noastră, dar inteligența este incredibil de rară”. Ce vrea să spună cu asta?

Lumea în care trăim ar putea avea o corespondenţă într-un univers paralel, într-o realitate în oglindă, în care timpul se scurge altfel decât îl percepem noi. Este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din California şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts.

Cercetătorii de la Universitatea Curtin din Australia şi Centrul Internaţional pentru Cercetări în domeniul radioastronomiei au finalizat cea mai amplă investigație referitoare la căutarea unor dovezi ale existenţei civilizaţiilor extraterestre. Cercetarea, realizată cu ajutorul telescopului Murchison Widefield Array (MWA), a prespus investigarea a nu mai puţin de 10,3 milioane de stele.

Un sunet repetitiv, descoperit de astronomi în urma studierii a 32 de explozii din spațiu, a stârnit entuziasmul celor care speră că nu suntem singuri în univers. Potrivit unui studiu publicat în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, dintre semnalele monitorizare din 2012 și până în prezent, unele dintre ele, cunoscute sub numele de FRB 121102, au un caracter repetitiv, astfel că ridică semne de întrebare privind originile acestora.

Din anii 1800 şi până în prezent, peste 50 de nave şi 20 de aeronave ar fi dispărut în celebrul Triunghi al Bermudelor, aflat în Oceanul Atlantic, în perimetrul dintre Florida, Bermude şi Puerto Rico. Ce s-a întâmplat cu ele, au trecut în altă dimensiune, au fost răpite de extratereştrii, s-au dezintegrat din cauza unor forţe necunoscute? Revista Curiosity a găsit o explicaţie bulversantă, prezentată de GadgetReport.ro