Browsing: iisus christos

Mormântul în care se crede că a fost îngropat Iisus Hristos este mai vechi decât se credea, au dezvăluit oamenii de știință. Testele efectuate pe rămășițele unei peșteri de calcar din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim au datat mormântul în jurul anului 345 d.Hr. Peștera, cea mai veche rămășiță arhitecturală din sit, are, așadar, o vechime de 1.700 de ani.

Chiar dacă Biblia se bazează pe niște idei destul de mistice, ea este surprinzător de ancorată în realitate în alte privințe. De exemplu, spune exact cât de mare era arca lui Noe și are liste nesfârșite cu cine a născut pe cine. Iisus are parte de patru cărți întregi care acoperă toată viaţa sa pământească, iar acestea includ detalii despre locații, relații de familie, chiar și despre îmbrăcăminte. Dar, în ciuda tuturor informațiilor specifice, există încă loc pentru o mulțime de mistere.

Perioada dintre nașterea lui Iisus Christos și momentul în care începe să predice în jurul vârstei de 30 de ani este practic ignorată în cele patru evanghelii. Evident, o mulțime de oameni de-a lungul istoriei au vrut să știe ce a făcut Iisus în acei „ani pierduți”. Nu există absolut nicio dovadă, dar asta nu i-a împiedicat pe unii indivizi să vină cu teorii ciudate