Browsing: venus
O sondă spațială sovietică lansată în 1972 pentru o misiune către planeta Venus, dar care a eșuat să-și atingă destinația,…
Cercetătorii din cadrul Grupului de analiză a explorării Venus de la Universitatea John Hopkins au anunțat că oamenii ar trebui să se focuseze pe explorarea planetei Venus, înainte de Marte.
În cadrul viitoarei misiuni DAVINCI a NASA, o sondă va coborî prin atmosfera densă și toxică a planetei Venus până la suprafața acesteia la mijlocul anului 2031. Odată lansată, aceasta va fi prima misiune care va studia planeta Venus folosind atât zboruri ale navelor spațiale, cât și o sondă de coborâre.
Știrea că atmosfera lui Venus conține fosfină, un produs secundar chimic al vieții biologice, a declanșat ieri un val de entuziasm în lumea științifică. Puțină lume știe însă că, acum mai bine de 50 de ani, Carl Sagan a prezis faptul că pe Venus ar putea exista urme de viață.
Planeta Venus ar fi avut condiții favorabile vieții, acum 700 de milioane de ani, dar un eveniment catastrofal a transformat-o într-o planetă toxică. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la NASA Goddard Institute for Space Studies.
Venus si Jupiter, cele doua planete cele mai straucitoare din sistemul solar, sunt, din noaptea de duminica, la trei grade…