Apple HomePod. Cum arată asistentul virtual pentru acasă

Îţi place? Dă
şi

Apple HomePod apple-homepod-gadgetreportApple HomePod este numele gadgetului cu care Apple vrea să concureze Google Home şi Amazon Echo pentru un loc în sufrageria sau bucătăria noastră. Apple HomePod este gândit să răspundă la orice întrebare pe care i-o adresezi prin intermediul asistentului SIRI, relatează GadgetReport.ro

Apple HomePod arată ca o boxă wireless obişnuită însă, pe lângă faptul că redă muzică (inclusiv posturi de radio) prin AirPlay 2 şi preia apelurile de pe telefon pe speaker, include şase microfoane şi un procesor A8. Gadgetul se conectează la internet şi, cu ajutorul SIRI, preia funcţiile asistentului virtual.

Cu alte cuvinte, poate fi folosit pentru a afla toate informaţiile pe care, până acum, le comandam prin intermediul iPhone-ului sau iPad-ului.

Apple HomePod, sunet excelent

Jurnaliştii care l-au văzut, la lansarea oficială de ieri, spun că Apple HomePod sună foarte bine, difuzoarele fiind de calitate, iar sunetul bine definit, cu mult bass, fără distorsiuni.

Gadgetul include un sistem inteligent de adaptare a experienței Audio la mediul ambiant printr-o tehnologie intitulată real-time acoustic modeling

Apple HomePod, preţ dublu faţă de Amazon Echo

Apple HomePod va fi disponibil în magazine abia din luna decembrie, în culorile alb şi gri (space gray) la preţul de 350 dolari. Un preţ dublu faţă de Amazon Echo! Google Home costă 129 de dolari.

Scrie un comentariu