Bose, acuzat că îşi spionează clienţii prin căştile bluetooth

Îţi place? Dă
şi

Bose bose-gadgetreport

Cunoscutul producător de echipamente Audio Bose se confruntă cu un nou proces în justiţie, în care este acuzat că îşi spionează clienţii, prin intermediul căştilor bluetooth, relatează GadgetReport.ro

Potrivit Reuters, acuzaţiile vizează colectarea ilegală a datelor privind muzica, podcasturile şi alte activităţi pe care utilizatorii le efectuează prin intermediul aplicaţiei Bose Connect.

Utilizatorii care au deschis procesul solicită despăgubiri de câteva milioane de dolari, pentru încălcarea intimităţii.

Aplicaţia asigură conectivitatea telefoanelor, tabletelor, laptopurilor şi altor gadgeturi la produsele audio bluetooth comercializate de Bose.

Producătorul îşi încurajează clienţii să descarce aplicaţia şi le solicită date precum adresa de email, numele şi seria produsului achiziţionat.

“Oamenii îşi pun căştile pe urechi şi cred că ce ascultă este o chestie privată. Însă nu este deloc aşa. Bose înregistrează toată această activitate”, a declarat Kyle Zak, unul dintre clienţi.

Zak afirmă că producătorul transmite toate informaţiile legate de utilizarea fişierelor multimedia către alte companii, precum Segment.io, care le vinde clienţilor interesaţi de cercetări de marketing.

Pe lista produselor implicate în proces se află QuietComfort 35, QuietControl 30, SoundLink Around-Ear Wireless Headphones II, SoundLink Color II, SoundSport Wireless şi SoundSport Pulse Wireless.

Compania nu a oferit o reacţie legată de acest proces.

Scrie un comentariu