Demn de Star Wars. Expertii testeaza arma neuronala

Îţi place? Dă
şi

arma neurona soldat

Razboiul viitorului s-ar putea duce nu cu arme clasice, ci cu puterea gandului. O ipoteza demna de scenariile SF este pe cale sa devina realitate – arma neuronala este in faza de testare!

Potrivit unui studiu publicat de Royal Society din Marea Britanie, intitulat “Neurostiinta, conflict si securitate”, noile tehnologii dezvoltate de firmele de armament sunt capabile sa creasca abilitatile soldaţilor, permitandu-le acestora, prin intermediul unor senzori conectati la sistemul nervos, sa vada in infrarosu si sa simta prezentele straine.

Mai mult chiar, soldaţii cyborg ai viitorului ar putea fi controlaţi de la distanţă, astfel că războiul va avea un puternic accent virtual.

Potrivit raportului, astfel de cercetari se realizeaza in prezent in Statele Unite si Marea Britanie, iar experţii trag un semnal de alarmă privind pericolul acestora.

Tehnologia aduce aminte de abilitatile speciale ale Lordului Darth Vader care isi supunea adversarii prin puterea gandului in celebra serie “Razboiul Stelelor”.

Aflaţi detali despre armele neuronale din rubrica Gadget Show, realizată de GadgetReport.ro şi difuzată astăzi la Realitatea TV.

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns