EuroGSM, Sigmanet si Flanco intra in hora promotiilor de Black Friday

Îţi place? Dă
şi

black_fridayEuroGSM, Sigmanet si Flanco sunt ultimele companii care au anuntat, oficial, ca vor derula campanii promotionale cu reduceri de preturi de 30-80% in ziua de vineri, 23 noiembrie.

Retailerul IT Sigmanet a anuntat ca va oferi reduceri de pana la 80%. Startul campaniei va fi dat la ora 6.00.

Paginile site-ului au fost optimizate, s-a investit in platformele tehnice (procesoare si memorii) pentru a preintampina problemele ce pot aparea datorita traficului intens din ziua respectiva. Compania este pregatita pentru a face fata unui numar de vizitatori de 4 ori mai mare decat in mod normal.

EuroGsm, retailer al operatorului de telefonie mobile Orange Romania, organizeaza vineri evenimentul de shopping “Black Friday” si face reduceri cu pana la 50% la accesorii si dispozitive mobile.

Printre accesoriile aflate la promotie vinerea aceasta se numara casti bluetooth, capace de protectie pentru smartphone-uri, incarcatoare, tocuri si huse, suporturi pentru masina sau genti de laptop.

Reducerile de pret pentru gama de accesorii se ridica pana la 50 %, cel mai ieftin produs comercializat de companie in cadrul evenimentului Black Friday costand numai 7,9 lei.

„Este pentru prima data cand organizam acest eveniment de shopping si ne-am concentrat in special pe segmentul de accesorii, care inregistreaza cel mai mare numar de unitati vandute la nivelul produselor comercializate in reteaua EuroGsm. Ofertele promotionale vor fi disponibile pe plaftorma online a EuroGsm, incepand cu data de 23 noiembrie”, a declarat Zoltan Halmai, directorul comercial al companiei.

Pe langa gama completa de accesorii pentru telefoane si laptop-uri, EuroGsm va mai scoate la oferta si o serie intreaga de smartphone-uri si tablete, cu reduceri de pret de pana la 20%, printre acestea numarandu-se Samsung s5300 Galaxy Pocket, Nokia c2-05 si tableta Allview Alldro Speed.

Pentru evenimentul din acest an, reprezentatul EuroGsm apreciaza o crestere a vanzarilor cu 50% fata de o zi normala din aceasta perioada.

Lantul de retail electro-IT Flanco organizeaza pentru al doilea an evenimentul de shopping Black Friday, in perioada 23-25 noiembrie, asteptand vanzari de peste 45 milioane lei in cel trei zile, cu 50% mai mari fata de evenimentul de anul trecut.

Compania a pregatit reduceri cuprinse intre 25% si 60% si a suplimentat echipa cu peste 100 de consultanti de vanzari si personal specializat, pentru a face fata traficului intens din cele 3 zile de shopping.

„Daca anul trecut, pe o suprafata de 38.000 mp am vandut in magazinele Flanco peste 60.000 de produse in valoare de peste 30 milioane de lei, anul acesta, avand o suprafata mai mare cu 20% si experienta primului an de Black Friday, ne asteptam la vanzari cu 50% mai mari, mai ales ca am analizat preferintele clientilor si ne-am concentrat pe pregatirea celor mai bune oferte pe segmentele de televizoare cu ecran plat, laptopuri, tablete, smartphone-uri, foto-video si electrocasnice”, a declarat Violeta Luca, CEO Flanco.

Aceasta a precizat ca Black Friday este un eveniment motor pentru piata locala, care marcheaza punctul de start al cresterii consumului in sezonul de iarna.

„Este o situatie in care ambele parti au de castigat – consumatorii se pot bucura de preturi avantajoase, iar retailerii pot face volume, pot sa valorifice stocuri si mai ales sa atraga clienti noi, care ulterior vor reveni, in cazul in care le-a placut experienta de cumparare”, a mai spus Luca.

Conform companiei, programul de functionare al magazinelor Flanco a fost extins in toata reteaua, de la 8:00 pana la 22:00.

Printre magazinele care vor avea oferte promotionale se mai numara eMAG, Domo, Altex, Koyos.ro, PC Garage, Cel.ro, evoMag, Flanco, Media Galaxy, Elanko.ro, F64 etc.

Scrie un comentariu