Hoverbike-ul din Star Wars a devenit realitate

Îţi place? Dă
şi

hoverbike star-wars-hoverbike-gadgetreport

Compania rusească Hoversurf a lansat prototipul unui motociclete zburătoare inspirată din celebrele hoverbike-uri din Războiul Stelelor. Botezată Scorpion 3, motocicleta combină designul cu iz de Star Wars cu tehnologia quadcopter, compania fiind specializată în construcţia de drone, relatează GadgetReport.ro

Hoverbike-ul Scorpion 3 este propulsat de patru motoare electrice cu elice. Compania rusească afirmă că motocicleta are o autonomie de zbor de 27 de minute şi că poate atinge viteza maximă de 50 de kilometri/oră.

Prototipul îşi încarcă bateriile în numai două ore. Inventatorii ruşi spun că, pe lângă uzul personal, hoverbike-ul va putea fi folosit în activităţi precum cele de taxi şi curierat. Preţul unui astfel de gadget va fi unul pe măsura tehnologiei – 150.000 de dolari.

Hoversurf a postat pe site-ul propriu un clip video care prezintă modul în care Hoverbike-ul Scorpion 3 decolează şi se descurcă în zbor.

Scorpion 3 nu este primul prototip de acest gen. GadgetReport.ro prezenta, recent, modelul dezvoltat de compania americană Aerofex.

Motocicleta este propulsata de două rotoare cu pale (ca de elicopter) orientate spre sol. Prin schimbarea unghiurilor rotoarelor, efectuată prin intermediul a două manete de control, vehiculul se deplasează şi îşi schimbă direcţia.

In cadrul testelor, motocicleta a zburat la înălţimea de 4,5 metri, cu 48 kilometri pe oră.

“Imaginaţi-vă un fel de ATV care poate să zboare, posibilităţile sale fiind deosebit de variate. Odată ce mişcările de balans şi echilibrare ale pilotului sunt instinctive şi constante, conducerea unui astfel de hoverbike se va dovedi lipsită de efort pentru acesta”, a declarat Mark De Roche, specialist în inginerie aerospaţială şi fondator al firmei Aerofex.

Daca va interesează să cumpăraţi o asemenea minunăţie, o sa vă coste 85.000 de dolari. Trebuie sa vă înscrieţi pe lista de aşteptare pe site-ul Aerofex. Primele modele vor fi produse în acest an.

Scrie un comentariu

Lasă un răspuns