Primul avion supersonic romanesc devine realitate

Data: 19/09/2011 | Autor: .

Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) a anuntat finalizarea simularilor pe calculator pentru primul avion supersonic romanesc IAR-111 Excelsior. Acestea au vizat configuratiile de zbor, de la altitudinea la care va putea zbura avionul la viteza maxima pe care o poate atinge. Primul zbor al avionului este programat in toamna anului 2012.ARCA_IAR-111_Excelsior_CFD_9-630x293

Simularile s-au realizat cu programul Computer Fluid Dynamics (CFD) timp de un an de zile, perioada in care trei computere de la ARCA au functionat aproape non-stop. Dumitru Popescu, presedinte ARCA, a declarat ca simularile au determinat o serie de modificari ale geometriei avionului.

“La sfarsitul anului 2010 aveam deja o imagine clara asupra configuratiei avionului IAR-111 Excelsior, in urma rularii simularilor aerodinamice. Acest lucru ne-a permis sa demaram lucrul la avion, la inceputul anului 2011. De atunci, au fost rulate simulari pentru toate configuratiile de zbor, altitudini si viteze. Aceste simulari ne-au indicat sa efectuam cateva modificari care au optimizat geometria avionului, chiar in timpul procesului de constructie, precum coborarea motorului avionului cu 30 cm sub planul aripii, cresterea anvergurii aripii cu 90 cm, etc. In acest moment este foarte probabil sa mentinem aceasta configuratie a aparatului.”, a declarat Popescu.

Avionul IAR-111 Excelsior va fi utilizat de catre ARCA ca platforma pentru lansarea rachetei Haas II pentru Competitia de astronautica de Google Lunar X Prize, cat si pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru industria turismului spatial. Principalul obiectiv al programului este lansarea sondei lunare European Lunar Explorer si castigarea competitiei.

Primul avion supersonic romanesc va fi utilizat si pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru turismul spatial.

 

httpv://www.Youtube.com/watch?v=ZzJiBhZRpPE