Vine tableta Nexus. Cum vrea Google sa dea lovitura

Îţi place? Dă
şi

googletabletGoogle si Asustek vor lansa, la conventia Google I/O de la San Francisco, de pe 27-29 iunie, tableta Nexus, primul gadget de acest tip sub brandul Google. Gigantul IT spera sa dea lovitura in piata, urmand sa prezinte o tableta cu dotari de top si un pret foarte mic, intre 159-179 de dolari.

Tableta va fi prezentata in premiera dezvoltatorilor de aplicatii invitati la conferinta de la Moscone Center, relateaza Digitimes.

Poate cel mai interesant aspect este legat de pretul tabletei de care GadgetReport.ro a scris in mai multe randuri. Daca initial se vorbea de un pret de 199 dolari, se pare ca cei de Google au reusit sa isi optimizeze costurile atat de bine incat pretul a coborat pana la 159 dolari.

La acest pret si cu notorietatea Google, este foarte probabil ca noua tableta sa bata recordul de vanzari.  Compania spera, de altfel, sa ajunga in scurt timp la o productie intre 1,5 si 2 milioane de unitati.

Prin noua tableta, Google vrea sa concureze cu succes tableta Kindle de la Amazon care costa 199 dolari, dar si viitorul iPad Mini, care ar urma sa fie lansat in trimestrul III.

Legat de dotari, GadgetReport.ro a scris, recent, citand Rightware, ca tableta va veni cu un ecran HD Ready cu rezolutia de 1280×800-Pixeli si un procesor NVIDIA’s 4-PLUS-1 Tegra 3 SoC la 1.3GHz.

Dezvoltata pe baza modelului Asus Eee pad MeMo, Google Nexus Tablet va avea un ecran protejat de Gorilla Glass si va rula viitoarea versiune de software Android 4.1.

Tableta, cu numele de cod Grouper, va include, totodata ultima versiune OpenGL ES lansata de Khronos Group, scriu cei de la vr-zone.

Tableta va avea posibilitatea de salvare de continut on cloud.In plus, va beneficia si de un dock capabil sa redea continutul in format 3D.

 

Scrie un comentariu