Dovedit ştiinţific: Cine bea cafea trăieşte mai mult şi e mai sănătos

Îţi place? Dă
şi

cafea cafea-1024x576Să îţi începi ziua cu o cafea bună, fierbinte, aromată. Ce poate fi mai plăcut mai ales într-o dimineaţă în care îţi este greu să te trezeşti sau seara, în momentele de relaxare? Cafeaua poate fi un adevărat medicament, ne energizează şi ne creşte puterea de concentrare. Două noi studii, prezentate de Annals of Internal Medicine, arată că, pe lângă efectele energizante, cafeaua ne poate prelungi viaţa şi ne fereşte de boli, relatează GadgetReport.ro

Unul dintre studii, realizat in Europa, a implicat peste 570.000 de persoane din 10 ţări, de vârste şi ocupaţii diverse. Cercetătorii le-au monitorizat obiceiurile de consum şi starea de sănătate pe o perioadă de 16,4 ani, iar unul dintre rezultate se referă la consumul de cafea.

Potrivit rezultatelor studiului, cei care au consumat în mod frecvent cafea au înregistrat un risc mai scăzut de deces şi de boli precum cancerul, afecţiuni digestive, pulmonare, circulatorii şi cardiace.

25% dintre consumatorii de cafea au băut între trei şi patru ceşti pe zi, iar rezultatele arată că 12% dintre bărbaţi şi 7% dintre femei au înregistrat mai puţine probleme de sănătate.

Mai mult, cel puţin în cazul bărbaţilor, consumul de cafea a fost asociat cu riscul scăzut de…sinucidere.

Un alt studiu, la care au participat 185.855 de americani cu vârsta de peste 16 ani, a arătat că riscul de deces şi cel de îmbolnăvire de cancer, afecţiuni respiratorii, diabet şi boli de rinichi a fost mai redus în cazul consumatorilor de cafea decât în cazul celor care nu consumă această băutură.

Mai multe detalii aflati de pe sciencealert.com

CITEŞTE ŞI:

Ce efecte are cafeaua asupra creierului? Un excelent clip video în limba română

Tu ce cafea bei? Care sunt cele mai bune cafele din lume

 

Scrie un comentariu