Elon Musk, despre inteligenţa artificială: Este cel mai mare risc pentru omenire. Cat de real este pericolul?

Îţi place? Dă
şi

roboti roboti-piele

Inteligenţa artificială reprezintă cel mai mare risc cu care se confruntă civilizaţia, omenirea. O spune fondatorul Tesla, Elon Musk.Invitat la întâlnirea Asociaţiei Guvernatorilor din SUA, ce a avut loc în Rhode Island, vizionarul om de afaceri a tras un nou semnal de alarmă privind pericolele tehnologiei, relatează GadgetReport.ro

“Eu tot trag semnale de alarmă, dar până ce nu vor vedea roboţi pe stradă care ucid oameni, aceştia nu ştiu cum să reacţioneze. Pare totul doar o teorie. Cred că ar trebui să fim foarte îngrijoraţi în legătură cu inteligenţa artificială. Aceasta reprezintă un risc fundamental pentru existenţa civilizaţiei umane”, a declarat Elon Musk.

roboti epoca-robotilor-23-460x304„Cu siguranţă vor exista perturbări în domeniul locurilor de muncă pentru că roboţii vor putea să facă totul mai bine ca noi.Este cea mai înspăimântătoare problemă a mea şi chiar cred că avem nevoie de reglementări din partea Guvernului”, a mai spus Musk, cel care militează pentru un venit minim la nivel global.

GadgetReport.ro relata, recent, că peste numai câţiva ani, ne va fi aproape imposibil să deosebim roboţii de oameni. Cercetătorii de la Universitatea Oxford lucrează la o nouă tehnologie care ar putea oferi roboţilor piele şi organe umane.

Cercetătorii spun că roboţii sunt deja capabili să ofere multe reacţii fizice similare corpului uman, astfel că testele ar urma să fie mai relevante decât orice simulare făcută în laborator.

Hastings, şeful Netflix: În 15 ani, nu vom mai deosebi roboţii de oameni

Tehnologia va înregistra un progres fantastic în următorii ani, astfel că formele de viaţă artificiale vor deveni parte din viaţa noastră cotidiană. O spune Reed Hastings, fondatorul Netflix, care prevede că, în următorii 5-15 ani, vom trăi o realitate pe care acum o vedem doar în filmele SF.

Înainte să fondeze Netflix, Reed Hastings a fost considerat unul dintre cei mai buni absolvenţi de la Stanford University, unde şi-a luat masterul în 1988. Expertul în tehnologie a declarat, la conferinţa DLD desfăşurată în Munchen,  că „ în următorii 5-15 ani va veni momentul când vom duce o discuţie cu trei persoane şi nu vom şti care din ele este o maşină (robot – nr)”.

roboti mana-robotica-gadgereportReed Hastings este optimist că vom şti să gestionăm impactul tehnologiei şi că nu se va ajunge la scenariile apocaliptice din filme.

Pe de altă parte, potrivit fondatorului Netflix, în viitorul apropiat, lumea se va confrunta cu dilema fundamentală a ingineriei genetice – vom putea să ne modificăm genele copiilor în aşa fel încât aceştia să trăiască mai mult, să aibă „specificaţii” superioare nouă. “Omenirea va trebui să ia o decizie în acest sens”, a declarat Hastings.

„Abilitatea de a upgrada codul nostru genetic ne-ar putea face mai inteligenţi şi mai deştepţi”, a precizat acesta, afirmând că „acest lucru ar putea fi cea mai bună speranţă pentru a-i depăşi pe roboţi”.
“Viitorul va fi o cursă între formele de viaţă din carbon (oamenii -n.r.) şi cele din silicon (roboţii-n.r.). Ambele evoluează rapid. Este neclar care formă de inteligenţă va fi cea dominantă în următorii 100, 150 de ani”, a mai spus acesta.

Reed Hastings nu este primul expert care avertizează asupra pericolelor dezvoltării inteligenţei artificiale. Bill Gates, Steve WOZNiak şi Stephen Hawking au lansat semnale similare.

Celebrul informatician Steve Wozniak, cofondatorul Apple şi cel care a desenat primele computere ale companiei, in anii ’70 declara că inteligenta artificiala va prelua controlul asupra omenirii.
„Daca vom crea aceste device-uri care sa rezolve toate lucrurile pentru noi, pana la urma vor gandi mai rapid decat de noi si vor scapa de oamenii inceti pentru a conduce companiile mai eficient” a declarat Wozniak.

roboti roboti-gadgetreport
„Vor fi ei zei? Vom fi noi animale de casa? Sau noi vom fi furnicile strivite? Nu stiu ce sa zic.. Dar cand am avut timp sa ma gandesc daca voi fi tratat in viitor ca un animal de familie pentru aceste masinarii inteligente… ei bine, eu imi voi trata propriul caine foarte frumos” a mai afirmat Wozniak.
„Sunt in tabara celor ingrijorati de super-inteligenta. La inceput masinile vor face extrem de multe pentru noi si nu vor fi super-inteligente. Acesta ar trebui sa fie un lucru pozitiv daca stim sa gestionam bine situatia. Insa in cateva decenii inteligenta va deveni suficient de puternica incat sa devina o amenintare. Sunt de acord cu Elon Musk si cu altii si nu inteleg de ce unii chiar nu sunt ingrijorati”, a declarat Bill Gates.

Roboţii, capabili să viseze

Cercetările în domeniul roboticii au făcut paşi uriaşi în ultimii ani. GadgetReport.ro prezenta, recent, o serie de informaţii despre roboţii care se mişcă precum oamenii şi care, deşi pare incredibil, sunt capabili să viseze.

Cercetătorii de la DeepMind, compania de robotică aflată în portofoliul Google, lucrează la o tehnologie care va permite roboţilor să „viseze”, altfel spus să acţioneze dincolo de acţiunile umane, în tentativa de a le îmbunătăţii capacitatea de învăţare.

roboti oameni-si-roboti
Dacă până acum, roboţii DeepMind învăţau din activităţile prestate, pas cu pas, pe baza noului aLGoritm de învăţare nesupravegheată, cercetătorii speră să le ofere posibilitatea de a căuta şi experimenta singuri noi modalităţi de înţelegere a realităţii.

După ce au descoperit, cu uimire, că roboţii DeepMind şi-au dezvoltat propriul „limbaj”, reuşind să găsească singuri o soluţie pentru a face traduceri simultane din mai multe limbi, cercetătorii de la Google vor să le stimuleze activităţile creative, prin dezvoltarea unui software de „învăţare nesupravegheată”, care le va extinde memoria şi le va permite să dezvolte procese dincolo de impulsurile transmise de acţiunile umane.

„Precum creierul uman, reţeaua neurală foloseşte diverse serii de noduri tehnologice interconectate pentru a stimula centrele responsabile pentru a indeplini operaţiunile. DeepMind optimizează nodurile tehnologice pentru a găsi cea mai rapidă soluţie şi a o distribui în parametrii solicitaţi”, afirmă experţii pe pagina oficială a proiectului DeepMind.

GadgetReport.ro relata, recent, despre faptul că DeepMind a ajuns la un asemenea nivel incat ii permite sa se joace singur 49 de jocuri video, precum un copil de 5-6 ani. Din testele realizate, DeepMind a fost cel puţin la fel de bun ca un jucător uman în cazul a mai mult de jumătate dintre jocurile precum Space Invaders, Video Pinball, Boxing, Breakout, Enduro si Pong, create de Atari, foarte populare în anii 1980.

Scrie un comentariu