Vinul isi are secretele lui. Pentru a savura la maxim aroma acestuia, trebuie sa stii cateva lucruri esentiale. Sa il servesti la temperatura ideala, sa nu il lasi destupat, sa alegi un pahar care sa il puna in evidenta etc.
Secrete pe care, din pacate, putina lume le stie. Nu de putine ori am fost servit cu un vin vechi, distrus insa de gazda la temperatura frigiderului sau oferit cu apa minerala sub forma traditionalului “sprit”.
Si cum n-am vrut sa stric “buna dispozitie”, am inghitit in sec si am “savurat” vinul asa cum mi-a fost oferit.
Iata insa ca tehnologia vine sa ne dea o mana de ajutor. Designerii Kwang-wi Park si Eun-ji Lim au prezentat conceptul unui dop de sticla care iti ofera toate informatiile de care ai nevoie pentru a savura la maxim aroma unui vin de calitate.
Dopul digital este dotat cu o serie de senzori care iti ofera informatii despre temperatura licorii, momentul optim la care poate fi consumat, data expirarii etc.
Toate datele pot fi observate pe displayul inclus sau pot fi trimise WiFi pe telefon.
Dopul a fost prezentat la mai multe saloane de specialitate, iar designerii afirma ca lansarea gadgetului pe piata ar urma sa aiba loc in 2-3 ani.