Cum poti explora piramidele şi Sfinxul cu Google Street View

Data: 11/09/2014 | Autor: .

sfinx-486x304Google a anunţat lansarea imaginilor panoramice Street View din Egiptul Antic, internauţii putând să viziteze în mod virtual Sfinxul şi piramidele din Giza, relatează Mediafax.

Prin intermediul serviciului Street View, Egiptul din imaginaţia oricui a fost adus acum la viaţă, iar internauţii pot realiza o călătorie virtuală printre uimitoarele situri şi prin istoria bogată a acestei civilizaţii antice, conform reprezentanţilor Google.

Astfel, începând de miercuri, internauţii pot „călători” prin intermediul Street View prin siturile din Egiptul Antic, printre piramidele de la Giza, prin necropola egipteană Saqqara, fortul Qaitbay, Citadela din Cairo, Biserica Suspendată şi oraşul antic Abu Mena.

 Ca sa le vedeti, dati click pe linkurile de mai sus.

În prezent, serviciul Street View acoperă peste 3.000 de oraşe din toată lumea şi peste 50 de ţări, precum şi o mică parte din Antartica. De la începutul proiectului, în 2007, au fost prezentaţi în Street View peste opt milioane de kilometri de drumuri. Proiectul Google Cultural Institute are peste 300 de parteneri din 53 de ţări, iar 80 de muzee pot fi vizitate prin Street View.