Battlefront II se lansează pe 17 noiembrie. Povestea unui nou joc Star Wars

Îţi place? Dă
şi

Battlefront II Battlefront-II-se-lansează-pe-17-noiembrie-1024x576Electronic Arts va lansa mult aşteptatul joc Star Wars Battlefront II pe 17 noiembrie, pentru Playstation 4, Xbox One şi PC, a anunţat Motive StudiOS, subsidiara gigantului din lumea jocurilor.

Povestea din Star Wars Battlefront II porneşte din momentul exploziei celei de-a doua Death Star, în Star Wars Episode VI: Return of the Jedi.

Battlefront II BANNER_gadget

În film am văzut modul în care rebelii şi droizii se bucură pentru momentul care va zdruncina din temelii Imperiul Galactic. Ce s-a întâmplat în cealaltă tabără aflăm din continuarea jocului lansat în noiembrie 2015.

Battlefront II Battlefront-II

Battlefront II vine să acopere cei 30 de ani dintre Return of the Jedi şi The Force Awakens, din momentul exploziei Stelei Morţii. Jocul propune o nouă perspectivă în care Imperiul Galactic este „bun”, iar Alianţa Rebelilor este „rea”, vinovată de atacurile violente, cu iz de terorism.

Battlefront II Battlefront-II-se-lansează-pe-17-noiembrieJocul Battlefront II oferă astfel, în premieră, modul Campaign, gamerii având şansa să intre în rolul Idenei Versio, fiica unui amiral al Imperiului, comandant al Inferno Squad, o unitate de elită. Ea a crescut pe Vardos, într-o familie dedicată idealurilor lui Darth Vader.

„Star Wars i-a prezentat pe rebeli într-o lumină total pozitivă. Am vrut ca şi Imperiul să îşi aibă eroii lui”, a declarat Mark Thompson, director la Motive Studios.

Battlefront II Battlefront-II

„Iden este fidelă cauzei imperiale, convinsă fiind că numai Imperiul poate pune capăt fărădelegilor din galaxie. Ea conduce o echipă specializată de luptă de gherilă”, a mai spus acesta.

Pentru a sublinia rolul pozitiv al personajului, atât ea cât şi soldaţii stormtroopers poartă căşti diferite faţă de cele clasice din filmele Star Wars, iar nava lor are un aspect original.

Modul Multiplayer din Battlefront II va permite gamerilor să intre în rolurile lui Luke, Yoda, Darth Vader, Kylo Ren şi Rey, dar şi a altor personaje, de la soldaţi stormtroopers până la droizi.

Pentru dezvoltarea Star Wars Battlefront II , Motive Studios a colaborat cu DICE, Criterion şi Lucasfilm.

Imagini din jocul care va debuta pe 17 noiembrie vedeţi în clipul video de mai jos.

Clipul video prezintă, într-un mod spectaculos, decorurile şi câteva dintre personajele din noul joc. Vedem, printre altele, navele TIE Fighters și X-Wings, alături de imaginea iconică a Death Star.

Primul Star Wars Battlefront a fost vândut în peste 14 milioane de exemplare, astfel că o continuare era aşteptată încă din 2016. De altfel, oficialii EA au anunţat că vor să lanseze câte un joc Star Wars în fiecare an, timp de 3-4 ani.

Scrie un comentariu