Media Galaxy lansează consola Nintendo Switch

Îţi place? Dă
şi

Nintendo Switch NintendoSwitch_hardwareMedia Galaxy aduce în România consola Nintendo Switch, cel mai nou hardware dedicat entertainment-ului marca Nintendo. Aceasta este deja disponibilă spre vânzare, la pretul de 1340 de lei, în rețeaua de magazine Media Galaxy și pe site-ul mediagalaxy.ro.

Lansarea oficială are loc pe data de 3 martie, la ora 18:00, în magazinul Media Galaxy Orhideea din București. Celor care vin la lansare, Media Galaxy le promite o serie de concursuri cu multe premii și surprize. Înscrierile se vor face la fața locului, începând cu ora 18:00, accesul fiind gratuit și deschis pentru toți doritorii.

Cei prezenți vor putea participa la o tombolă în care vor avea ocazia de a câștiga o consolă Nintendo Switch. De asemenea, toți cei care cumpără consola pe parcursul evenimentului vor intra în cursa pentru un joc 1-2-Switch, un joc The Legend of Zelda: Breath of The Wild și un Nintendo Switch Pro Controller.

Nintendo Switch nintendo-switck-stick

Întregul eveniment va putea fi urmărit live pe canalul de Youtube al Media Galaxy. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina de Facebook dedicată evenimentului de lansare.

Cum arată noua consolă de jocuri

Nintendo Switch nintendoswitch_hardware_02După legendara Wii, Nintendo încearcă să revină în piaţa de gaming, dominată de Xbox şi Playstation, cu o nouă consolă de jocuri, cu un design special şi cu facilităţi foarte interesante. Nintendo Switch este, în fapt, o combinaţie între un controller şi o consolă, gadgetul putând fi adaptat la smartphone, tabletă, monitor şi TV.

Switch conţine o tabletă, botezată Switch Console, cu un ecran de 7 inchi, a cărui rezoluţie încă nu a fost anunţată însă care, din imagini, pare a fi Full HD. Când e folosită acasă, împreună cu monitorul sau televizorul, tableta se conectează la un adaptor special, intitulat Switch Dock, şi poate fi folosită, astfel, ca un gamepad.
Switch are un procesor Nvidia Tegra despre care Nintendo spune că se bazează pe aceeaşi arhitectură ca cea mai performantă platformă video GeForce
Cele două controllere ale consolei, botezate „Joy-Con”, pot fi folosite independent dar şi ataşate la consolă, într-o experienţă similară cu Wii U.

Switch va beneficia de jocuri şi alte aplicaţii de la 48 de producători, printre care Activision, Atlus, Bethesda, Capcom, EA, Epic Games, Konami, PlatinumGames, Square Enix, Take-Two şi Ubisoft. Vedem, de altfel, imagini din The Elder Scrolls V: Skyrim şi NBA 2K, alături de clasicele Mario, Mario Kart şi Splatoon.

Scrie un comentariu