Cercetătorii de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel, au descoperit un fapt cu adevărat incredibil. Traiul în zonele urbane ne schimbă în mod dramatic modul în care corpul nostru funcționează.
Deși fructele și legumele reprezintă o parte importantă a dietei umane, oamenii de știință abia acum încep să înțeleagă modul în care organismul nostru descompune cel mai abundent compus organic de pe Pământ: celuloza, materialul dur care căptușește pereții celulari ai plantelor.
Noul studiu a descoperit microbi necunoscuți până acum, ascunși în intestinul uman, care sunt capabili să descompună celuloza.
Misterul celulozei
Timp de decenii, s-a crezut că celuloza nu poate fi descompusă de organismul uman în același mod ca în intestinele vacilor, cailor, oilor sau ale altor mamifere. Abia în 2003, oamenii de știință au descoperit bacterii intestinale umane care pot digera aceste fibre.
Noul studiu a folosit genele aceleiași bacterii pentru a căuta altele asemănătoare. Analiza cuprinzătoare a folosit mostre de fecale pentru a examina microbiomul intestinal al oamenilor din diferite epoci și regiuni. Rezultatele sugerează că avem mai multe lucruri în comun cu animalele de fermă decât am crezut cândva.
Se pare că intestinele noastre găzduiesc mai multe specii de microbi care mănâncă celuloză și care până acum ne scăpaseră din vedere. O specie este strâns asociată cu mamiferele cu copite care mestecă, alta cu primatele și încă una cu oamenii.
Toate trei aparțin genului Ruminococcus – cunoscut ca fiind prezent în intestinele umane sănătoase (și nesănătoase) – și au gene implicate în digestia celulozei.
În probele fecale de la vânători-culegători, populații rurale și oameni antici care au trăit între 1.000 și 2.000 de ani în urmă, cele trei tipuri de microbi erau abundente.
Cei din mediul urban au o problemă
Dar în populațiile din societățile moderne, industrializate, aceiași microbi intestinali erau „vizibil de rari”.
„Luate împreună, aceste constatări implică un declin al acestor specii în intestinul uman, probabil influențat de trecerea la un stil de viață occidentalizat”, scriu autorii studiului, conduși de microbiologul Sarah Moraïs de la Universitatea Ben-Gurion din Negev, Israel.
Este posibil, explică ei, ca atunci când microbii Ruminococcus sunt privați de fibre vegetale, numărul lor în intestin să scadă. Temerea este că aceste specii lipsă ar putea contribui cumva la sănătatea metabolică precară a oamenilor moderni, ce trăiesc în mediul urban.
Această posibilitate trebuie încă investigată, dar autorii studiului actual consideră că „ar putea exista un potențial pentru reintroducerea sau îmbogățirea deliberată a acestor specii în intestinul uman” prin intermediul suplimentelor alimentare sau al probioticelor specializate.
În prezent, unele studii sugerează că orientările actuale privind consumul de fibre în societățile industrializate sunt prea scăzute și că, în consecință, sănătatea umană ar putea avea de suferit.
Primele cercetări sugerează că suplimentele de celuloză, ca și fibrele vegetale, pot avea beneficii multiple și diverse pentru sănătate, inclusiv modificări ale microbilor intestinali, ale răspunsurilor imunitare și ale expresiei genice.
Traiul cu animalele și beneficiile sale
Analiza evolutivă „sugerează cu tărie” că tulpina de bacterii Ruminococcus asociată cu omul a fost transferată inițial la noi din intestinul rumegătoarelor, posibil în timpul domesticirii.
Este posibil ca traiul cu animalele să ne fi îmbunătățit capacitatea de a digera plantele. De când s-au instalat în intestinele noastre, acești microbi Ruminococcus au făcut din corpul uman propriul lor corp.
În comparație cu speciile de Ruminococcus din intestinele altor mamifere și primate neumane, cele din noi par să se fi adaptat la noul lor ecosistem, preluând gene de la microbii intestinali vecini.
Cu toate acestea, după mii de ani, această reușită de „colonizare” ar putea fi amenințată. În unele părți ale lumii, este posibil ca intestinul uman să nu mai fie o casă potrivită pentru acești microbi.
În prezent, nu se știe ce înseamnă acest lucru pentru sănătatea noastră.
Studiul este publicat în revista Science.