Dacă v-aţi săturat de filmele din ziua de azi şi vreţi să experimentaţi senzaţiile filmelor din anii ‘20-‘40, puteţi vedea, gratuit, o colecţie de astfel de producţii, printre care şi celebrul film Nosferatu, pe canalul de youtube Timeless Classic Movies .
Printre cele mai cunoscute filme, disponibile integral şi gratuit, se află şi „Nosferatu, o simfonie horror”, este un film mut, regizat de F. W. Murnau.
Filmul, cu Max Schreck în rolul contelui-vampir Orlok, este realizat pe baza unui scenariu la limita plagiatului, fiind o adaptare neautorizată după cartea lui Bram Stoker – „Dracula”.
Nume şi anumite detalii din carte au fost schimbate pentru că studioul nu a reuşit să obţină drepturile de copyright. Astfel, în loc de „vampir” în acest film se vorbeşte despre „Nosferatu”, iar Contele Dracula a devenit Contele Orlok.
Urmăriţi filmul mai jos, iar dacă vreţi să vedeţi şi alte producţii, precum The Black Raven (1943), The Mad Monster (1942), Midnight Manhunt (1945) , Streamline Express (1935) , intraţi pe acest LINK.