O nouă trilogie Star Wars. Ce planuri are compania cu eroii din Războiul Stelelor

Îţi place? Dă
şi

star wars star-wars-pregateste-noi-episoade-504x304

Grupul Disney a anuntat joi ca pregateste o noua trilogie Star Wars. Eopeea SF va fi separata de saga lui Luke Skywalker si va avea noi personaje, a declarat seful grupului, Bob Iger, in cadrul unei conferinte telefonice in care au fost anuntate rezultatele financiare ale gigantului media, relatează GadgetReport.ro

Gadgetreport.ro relatează că planurile Disney sunt de a lansa câte un nou episod din Star Wars în fiecare an, de acum încolo. Compania vrea să dezvolte, în paralel, mai multe poveşti, dincolo de cea principală, cu Luke Skywalker şi Darth Vader.

Noile episoade se vor rupe, astfel, de la firul narativ al seriei, urmând să deschidă calea unor noi serii de aventuri alternative la filmele principale din Star Wars.

„Avem deja alte filme Star Wars prevazute pentru anii urmatori, pe langa lansarea in 2019 a Episodului al IX-lea. Suntem foarte fericiti sa anuntam ca tocmai am semnat un acord cu Rian Johnson, regizorul ‘Last Jedi’, pentru a dezvolta o noua trilogie Star Wars”, a declarat Bob Iger, şeful Disney.

„Ne-a placut tuturor sa lucram cu Rian la ‘The Last Jedi’. Este o forta creatoare si sa-l urmaresc pe el construind ‘The Last Jedi’ de la inceput pana la sfarsit a fost una dintre marile bucurii ale carierei mele. Rian va face lucruri minunate cu aceasta noua trilogie”, a afirmat Kathleen Kennedy, presedintele Lucasfilm.

Lucasfilm, companie aflata acum in proprietatea Disney, a anuntat in septembrie ca ii incredinteaza Episodul al IX-lea lui J.J. Abrams, unul dintre regizorii cei mai in voga la Hollywood, dupa plecarea lui Colin Trevorrow din motive de incompatibilitate artistica.

URMĂTORUL EPISOD STAR WARS, LUNA VIITOARE

Noul episod Star Wars: The Last Jedi va apărea în cinematografele din România în avanpremieră din data de 14 decembrie.

Star Wars: The Last Jedi va continua povestea din The Force Awakens, din momentul în care Rey îi duce lui Luke Skywalker vechea sa sabie laser. Luke Skywalker, ultimul Jedi, o va pregăti pe Rey în tainele forţei, la fel cum Luke a fost pregătit de Yoda.

star wars STAR-WARS-Ultimii-Jedi-_teaser-poster-560x800Din noua producţie Star Wars: The Last Jedi vom afla, totodată, ce s-a întâmplat cu Luke Skywalker după ce rebelii au fost învinşi de Imperiu.
Luke s-ar fi retras pe planeta aflată la capătul galaxiei pentru a reconstrui Ordinul Jedi, iar printre elevii săi s-ar fi aflat fiul lui Han Solo şi Leia, nimeni altul decât Keylo Ren. Acesta a părăsit însă Ordinul, fiind atras de Dark Side.

Tot din Star Wars: The Last Jedi vom afla cum va reacţiona Leia când va afla că Kylo Ren şi-a ucis tatăl.

GadgetReport.ro relata, anterior, că replica cu care Luke o întâmpină pe Rey la finalul filmului anterior, „Who are you?” (Cine eşti tu?) , confirmă faptul că Luke nu a avut legătură cu viaţa lui Rey, astfel că speculaţiile cum că acesta ar fi vegheat asupra destinului ei au fost eliminate.

Asta nu înseamnă însă că Luke nu poate fi tatăl lui Rey, o altă speculaţie care rămâne în picioare.Din The Force Awakens am aflat că Rey a fost abandonată pe planeta Jekku, atunci când era mică, fără să ştie cine sunt părinţii ei. Ar putea fi Luke
Skywalker tatăl lui Rey? De unde ştia să folosească sabia laser? Sunt întrebările care îşi aşteaptă încă răspunsuri.

În noul episod Star Wars: The Last Jedi, legătura dintre cele două personaje, Luke şi Rey, va fi dezvoltată. „Ray va săpa în trecutul ei şi va descoperi lucruri importante despre copilăria şi adolescenţa ei, în condiţiile în care ea nu şi-a cunoscut părinţii”, a afirmat, anterior, regizorul Rian Johnson.

Dacă numele filmului vă sună familiar, asta pentru că, în 2013, Michael Reaves şi Maya Kaathryn Bohnhoff au scris o nuvelă intitulată The Last Jedi – povestea unui Jedi singuratic care luptă de unul singur cu Imperiul şi care încearcă să restabilească Ordinul.

Potrivit Hollywood Reporter, titlul Star Wars: The Last Jedi a fost vehiculat şi într-o bandă desenată Marvel, din 1981, care prezintă intâlnirea dintre Luke şi Leia cu un cavaler singuratic, Jedidiah.

CITESTE SI:

Cele 10 greşeli din seria Star Wars

Scrie un comentariu