Star Trek:Discovery va avea un al doilea sezon. Unde îl vezi în România

Îţi place? Dă
şi

star trek:discovery star-trek-discovery

Unul dintre cele mai interesante seriale SF din ultimii ani, Star Trek:Discovery, se bucură de un real succes, dovadă că CBS a anunţat că va produce un al doilea sezon, care va fi difuzat anul viitor. Serialul spune povestea echipajului de pe naveta spaţială Discovery, având-o pe Michael Burnham în prim-plan, relatează GadgetReport.ro

CBS a difuzat până acum şase dintre cele 15 episoade din primul sezon din Star Trek:Discovery, iar datele de Audienţă indică faptul că serialul este unul de succes.

Difuzat atât de televiziunea americană CBS, prin intermediul noii platforme All Access, cât şi de Netflix, noua serie Star Trek a reuşit să capteze atenţia amatorilor de SF cu un scenariu bine construit, plin de adrenalină, având-o în prim-plan pe Michael Burnham, un ofiţer rebel din Flota Stelară, rol interpretat de actriţa Sonequa Martin-Green.

star trek:discovery startrek-768x432CBS nu a furnizat date privind audienţa însă, având în vedere că a luat deja decizia de a realiza un nou sezon, ştirea indică faptul că povestea a prins şi că are de câştigat din această aventură…spaţială.

Pentru cei care au văzut primele episoade, disponibile inclusiv în România, pe Netflix, informaţia nu este surprinzătoare.

Star Trek:Discovery reuşeşte, din punctul nostru de vedere, să se ridice la nivelul aşteptărilor, scenariul, interpretarea şi tehnologia îmbinându-se într-un serial SF excelent.

Personajele sunt bine definite şi interpretate, iar subiectele sunt excelent alese, în ton cu inovaţiile tehnologice pe care, de-a lungul timpului, Star Trek le-a promovat.

Vă mai aduceţi aminte, de exemplu, de smartphone-urile cu care comunicau membrii echipajelor Star Trek în anii 70? Astfel de tehnologii sunt acum realitate cum, de altfel, cel mai probabil vom vedea în viitor şi pe cele pe care noul serial le propune în prezent, de la realitatea virtuală la propulsia inovatoare.

Dacă veţi să vedeţi Star Trek:Discovery, intraţi pe Netflix. Fiecare episod este disponibil la 24 de ore distanţă de la premiera din SUA. Până acum au fost lansate şase dintre cele 15 episoade.

Pentru a vedea serialul descarci aplicaţia Netflix sau te loghezi pe Netflix.com. Îţi faci un cont online şi timp de 30 de zile vei putea urmări gratuit filmele, serialele şi programele documentare furnizate de gigantul media. Toate sunt traduse în limba română şi se văd excelent, fără întreruperi.

Abonamentul lunar la Netflix pornește de la 7,99 euro, cel basic, și merge până la 11,99 euro, varianta premium. Îţi recomandăm pe cel de 9,99 euro, pentru că oferă producţii la calitate HD, pe două dispozitive diferite, astfel că poţi să rulezi simultan filme şi seriale de pe un laptop şi un televizor sau un telefon.

Cel de 7,99 de euro oferă acces la numai un dispozitiv, la calitate SD, în timp ce pentru 11,99 euro poţi să vezi simultan producţiile Netflix de pe patru dispozitive, iar unele dintre ele le veţi vedea la calitate 4K!

Aplicaţia o găseşti AICI.

Dacă vrei seriale bune, ai de unde alege. Citeşte în ştirea de mai jos detalii despre cinci dintre cele mai bune cinci seriale disponibile online.

De ce merită Netflix. 5 seriale excelente, cu subtitrare în limba română

Scrie un comentariu