Misterul ,,Călcâiului din Aiud”. Este o relicvă extraterestră?

Data: 8/05/2020 | Autor: .

Un obiect din aluminiu, descoperit în anul 1973 de câţiva muncitori care lucrau la o balastieră pe malul Mureşului, lângă Aiud, continuă să reprezinte un mister pe care, în ultimii 40 de ani, cercetătorii români și străini nu au reușit să-l elucideze. Unii experți susțin că obiectul, botezat ,,Calcaiul din Aiud” ar fi o piesă de la o navă spațială extraterestră, relatează GadgetReport.ro

În 1973, câţiva muncitori din Aiud au descoperit trei obiecte misterioase în pământ, în timp ce săpau pe malul Mureșului.

Oamenii au chemat un specialist, care a identificat două dintre corpuri, spunând că este vorba despre fosile care au câteva milioane de ani, însă cel de-al treilea obiect a rămas un mister.

După analizele de laborator de la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele, cercetătorii au afirmat că obiectul, învelit într-un strat gros de 10 cm de pietriş solidificat, este realizat dintr-un aliaj compus din 90% aluminiu, staniu şi alte 11 materiale.

Aceleaşi specificaţii au fost descoperite de către inginerii din Baia Mare şi de experţii de la ,,Alro” Slatina.

Nici la 40 de ani de la descoperirea lui, cercetătorii nu au descoperit provenienţa obiectului botezat ,,Calcaiul din Aiud”.

„Obiectul, lung de circa 20 de centimetri, lat de circa 12,5 cm şi gros de 7 cm, prezenta două goluri cilindrice, de diametre diferite, practicate astfel încât golul cu secţiunea mai redusă penetra către baza celuilalt, perpendicular. Golul cu diametrul mai mare prezenta în plus o ovalizare a părţii sale inferioare, efect ce părea a fi produs de un ax cu capul rotunjit, cu care s-ar fi asamblat. Pe suprafaţa sa inferioară cât şi lateral, obiectul prezenta urme ale unor lovituri repetate, dintre care unele au fost puternice. Toate detaliile remarcate sugerau faptul că piesa a facut parte cândva dintr-un ansamblu funcţional şi că a fost pierdută, dintr-un motiv oarecare, în albia de atunci a râului”, a scris inginerul Florin Gheorghiţă, în cartea „Enigme in Galaxie“, apărută în anul 1983.

ALUMINIUL, DESCOPERIT ABIA ÎN 1825

Oficial, aluminiul a fost obţinut în laborator în 1825 de către fizicianul şi chimistul Hens Christian Orsted, iar producerea sa pe cale industrială la scară largă a început în 1883.

Un alt factor ce adânceşte misterul aliajului este stratul de oxid de aluminiu depus pe suprafaţa acestuia.

În general obiectele de aluminiu oxidează în profunzime după un timp îndelungat, iar grosimea stratului protector descoperit pe aliaj era de aproximativ jumătate de centimetru, aşadar vechimea era cu mult mai mare de 100 de ani.

EXPERTIZA ELVEȚIANĂ

O bucată din ,,calcaiul de la Aiud” a fost trimisă, peste ani, la Lausanne, în Elveţia, pentru a fi datată cu carbon 14.

Experții au confirmat rezultatele de la Măgurele. Mai mulţi specialişti au declarat că ar avea o vechime de 250.000 de ani, însă datele de laborator indică faptul că obiectul ar avea 80.000 de ani.

,,Avem de-a face cu un aliaj de provenienţă manufacturală, şi nu naturală, proces inexistent pe Pământ acum 250.000 de ani’’, au declarat experții elvețieni.

Unii cercetători consideră că ovalitatea aliajului şi golul cilindric din partea din spate a ,,Calcaiului din Aiud” ar putea dovedi că obiectul face parte dintr-o navă spaţială extraterestră.

 

1 comentariu

  • 09/05/2020, 13:21 Emil MOLDOVAN says : raspunde

    In primul rand aceasta informatie trebuie popularizata in mediul stiintific la nivel planetar iar apoi cercetat si testat de echipe multi-disciplinare internationale, altminteri NU e decat un fapt divers!

Lasă un răspuns la Emil MOLDOVAN Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.